Print si cersetor
Prinţ
și
cerșetor
Pe-o cruce de lemn arsă,
Cuie de amar plāng de dor,
Şi-n mijlocul lor,
Un tānar gonit de soartă,
Croia ize de dor,
Cu gust putred, nemuritor.
-Ascultă-mi Iroade chinul,
Tu cel ce tronezi din
Ceruri,
Şi spune-mi de ce mă scalzi
In crude de durere
viituri,
Şi ma lasi nud și
nul,
In faţa lumii?
-Vezi Tu de Sus lacrimile,
Ce zilnic ca niște
reci albine,
Imi muncesc sufletul și
inima?
In lira curgătoare de
Lumină,
Nici nu cred că te
interesează,
Cānd vezi cum caut in
morminte,
Loc prielnic pentru sumbra
eternitate.
-De ce-mi dai suferinţă
Creatorule,
Şi-mi surpi fiinţa zi de
zi cu durere?
Nu merit mila Tatălui sau
poate,
Sunt doar gunoiul grădinii
infloritoare,
Cu Prinţi călare pe
dragoste?
Intrebări făr’ de răspuns,
ce viaţă!
Acum să-nghit praf și
pucioasă,
Şi tot din mine moare-n raţiunea
De a fi, un simplu imi
pare rău.
-Fiule, inchide ochii-n
salba nopţii,
Lasă visele să te sugrume
ușor,
Să simţi flăcările ce dor,
Şi printre strigătele
agonizate-n cor,
Sāngele să curgă-n hrana
veșniciei,
Iadul ce te-așteaptă
cu zor.
Doar un cerșetor
uitat sub stele,
Nu prinţ colorat in vie
avere,
Şi putrede speranţe de
milostenie,
Sunt, undeva ascuns in
grote recurente,
Gonit de fericire in plasa
apăsării nude.
-Şi, Doamne de ce mă părăsești,
Acum cānd nevoia de Tine e
mare,
Singur, mă lași
in māzga lumii,
Ce-mi smulge sufletul și
inghite inima?
Şi n-am să las nimic in
urmă,
Cānd voi fugi in zări străine,
Devreme, la timp ales de
mine,
O scurtătura spre eterna eliberare.
Cānd? Surpriza unei zi de
māine…
