Whispers in the dark

Aici, printre troiene stinse Si rasarite prinse de coada, Adun soapte divine, Mormaind agale cantece line. In viitura florilor inghetate, Ce strabateau a ta imaginatie, Gasit-au ingerii Speranta Dansand cu-o inima deschisa. Te astept in clinchetul Copoului, Sub ramuri de ciresi imbujorati, Cu un timid suras si-o zare Luminoasa in sincera crezare. Aici, cerul firav asterne Zambete fine, gratii lumesti; Cu talpile goale,  Astept un nou maine, Poate de vrei, alaturi de tine. (05:37, 28 decembrie 2012)

Colier de stele fara aripi, Atarna acum de-un ciob de Luna, Si printre ramuri somnifere, Adorm imbratisat de perle; Aduse-n in goana vietii sure, Fosnet de soapte, vise umile, Toate croind zambete fine. Acum pasesc cu nerabdare, Pe-un drum ascuns, langa poiene De galaxii si astre pagane, Spre tine, gandul de a fi minune. Parau de frumuseti tot curge Spre lacul dintre buze ude, Si tot vaslasul fara nume, Desira file din poveste. Si chiar de focul arde-n tihna, Manand pasiuni far’ de odihna, Cutez sa-ti scriu asa devreme, Sibila draga, calm dintre stele!

In doua clipe am vazut, Un rasarit si un apus certandu-se, Pe-un privilegiu aparte; Singuri, fara stele sau raze insotitoare, Usor si tandru sa se bucure De-un drag angelic zambet. Soapte ascund pe-un fulg de fericire, O simpla mangaiere, o dulce privire, Regasite-n vatra buzelor fine Si-a viselor etern line. Ma mir acum, sub satre de intrebari, Cum de am stat timid pe-un scaun Si n-am venit cu-o briza de flori Sa-ti fur macar o clipa, rosul din obrajiori? Din labirintul pasilor pierduti, Mi-adun din ratacirea inimii, Zambetul furat, sclipirea vie A literelor ce-au inceput sa scrie, …doar despre tine. (Si de curajul ma va parasi, Sa mi te-aduc aproape, Las’ litere lumii mosternire, Ce-ti deseneaza numele Cu metafore si file din povesti De cand te-am intalnit zilnic Pe-ascuns, fara oprire…)

Suiera un Adio in zari straine precum vantul cuceritorul, aparatorul virtutilor pierdute. Te-am pus aievea gandule sa cutremuri lirica inimii. Mereu ai venit cu mainile zdruncinate de nisipul aspru al nepasarii. Oare tu, fals profet al iubirii te-ai inchinat vreodata predicii oferite cu atata nonsalanta lumii? Sandalele iti sunt mucegaite de dor, tesatura hainelor prigonite de saracie s-a desirat complet, pielea zbarcita nu lasa loc interpretarii iar ochii s-au transformat in pulbere de sare. Ai tu curajul sa vii acum in fata celor ce azi te repudiem, si sa ne oferi noi pilde de intelepciune? Tu ogar al lui Hades, paseste in fuga celesta a lui Hermes de langa scepticismul zambetelor moarte.  Lasa-ma timpule sa ma sugrum cu saliva nestinsa a pasilor pierduti. Acolo, carturarule pune-mi calus la gura, plumb in picioare si lanturi de aur la maini. Cheama-ti vulturii sa ciuguleasca din frantura trupeasca ramasa hoitului numit existenta. Vei vedea cum lumina ochilor devine turba...

Take a magic smile, From the silent night, Place it near your heart, And rejoice in light. Feel heaven’s embrace, As the stars begin to sing, And let thy beauty smile, For you deserve, To be touched by serenity divine. Whispers succumb to tenderness, And the sky, Begins to cover the Earth, With angels of mercy and joy. The time is upon us, Come closer and smile.

Da-mi voie Da-mi voie sa te cunosc, Sa te ating, Si sa-ti soptesc, Despre iubire. Da-mi voie sa te inteleg, Sa te aduc, aproape. Da-mi voie sa-ti spun povesti, Tandre povesti, Despre noi doi, A buzelor placere. Da-mi voie sa te alint, Sa te cuprind, Cu sufletul si inima. Da-mi voie sa te iubesc, O zi si-o viata. Da-mi orele inapoi, Ca sa-ti aduc, o vesnicie, Si-n cumpana de amor, Sa-ti amintesc iubire, A mainilor avere. Da-mi voie sa adorm usor, La pieptul tau, sub clar de Luna; Si-n timpul ursit de dor, Sa-ti tot soptesc, Cat de frumoasa-mi esti. 

Fara tine Fara tine viata mea se scurge fara sens, Precum un tren gol si uitat, Ce bate sina-n lung si-n lat. Ma scurg in paginile rupte, Cladind cu lacrimi vechi ruine, Rapus de timp, atins de durere, Adorm in urletul apus. Fara tine mainile-mi cad lovite, De boala dragostei pierdute, Si nu-i un leac care sa-l vars, In sufletul furat de soarta. Fara tine orasul a devenit o morga, Cu zambete ingropate si mii de zombii. Pierdut, ma poticnesc prin ei, Si nu gasesc drumul spre bine. Fara tine, dispare fara urma, Persoana ce eram candva, Devin o umbra, simpla bruta, Morman de oase si cuvinte. 

            Huzun Ma intreb in seri-furtuna, Cum de mi-am sudat destinul, Pe-o iubire atat de aspra? Si de-o fi sa stiu vreodata, De ce am fost uitat in ploaie, Fericit voi pune capat, Vietii mele de nebun. Timbre-n crude catastrofe, Ma arata drept un trantor, Calator prin vai de dor, Lipsit de vreun viitor. Si chiar de or avea dreptate, Raul care ma-nconjoara, Fie se va disipi, Ori ma va lovi in graba. Alungat in nude apusuri, Injosit la stadiul rama, Voi ramane far’ de teama, Cand moartea ma va izbi. Uite-mi gandurile Doamne, Halal viata mi-ai adus, Rastignit pe-o veche piatra, Ce arata a inima. Chiar de nimanui nu-i pasa, Ochii mici, picioare rupte, Ma voi scufunda in noapte, Devenind nimicul ei. (Dusmanu Ionut)

Omul cu coasa Adulmeca misterul si inghite adanc praful indepartarii, astfel vei pasi pe umbra mea ce sangereaza intregul Cosmos far' de Dumnezeu , far' de Creatie, locuit de pustiul nefermentat. Si unii merg cu trupul ostenit prin multimea oamenilor falsi, lipsiti de caldura iubirii de semeni, adusa omenirii nerecunoscatoare de Iisus. Culegand inimi de pe asfalt si razand in stralucirea reflectoarelor, unele persoane construiesc musuroaie de emotii lipsite de cordialitatea adevarului. Mersul descult prin gradina ravasita de furtuna nonvalorica arata adevaratul chip al celor intalniti de-a lungul unei zi. Din nefericire, pergamentul tradarilor sentimentale continua a fi scris cu fervoare de adolescenti, oameni maturi sau chiar batrani. Totul s-a transformat intr-o relicva, pus intr-un mormant negru, acoperit de sarea dezamagirilor recurente. ( Flori de taciune ) Timpul isi arata coltii mucegaiti si cu grija sadica ii infinge in carnea suculenta a inimii. Se spun...

O mie de franturi aduse de suflet Deschide usor ochii. Trage adanc aerul tandru al noptii in piept. Priveste cu incredere frumusetea vietii si atinge linistea ce te imbratiseaza. Si...de norocul indrazneste sa-ti mangaie pielea fina, lasa-te condus de gandurile ce fura sarutari sub clar lucid de Luna. PS: Chiar de singuratatea este prezenta in viata ta, gandeste-te ca undeva, ascuns in sarmul amintirilor si nebuloasa distantei , te tine cu afectiune in cel mai luminat colt al inimii. ( Zambeste ) Oare exista fericire? Multe persoane scaldate-n iubire si implicit, fazele acestui sentiment (candva nobil, real si dulce) spun ca da. Din adancul fiintei lor, chiar cred ca iubirea le ofera liniste, calm si fericire insa adevarul este cu totul altul. Nu cred ca fericirea este nascuta de iubire, deoarece acest sentiment a fost patat, compromis, atins de mazga societatii in care traim. Femeile sunt altele, au alte "valori", alte "obiective" fara pic de atasamen...

La revedere Mi-ai adus tacerea mortii, Beat, sparg cupa nedreptatii, Disperat de lupte oarbe, Ma blestem cu mii fapte. Sub cascada nepasarii, M-ai uitat dintr-o suflare, Ce poet si ce iubire, Cand ma lasi printre ruine? Si pesemne nu iti pasa, Sa ma vezi ucis de soarta, Bolovani lovindu-mi tampla, Jecmanind Binele-n graba. Umbra fostului sarut, Devenit calau de soapte, Jegul primului venit, Ce mai viata, ce mai fapte. Amintiri palesc acum, Prin troiene de minciuni, Mii de iluzii si sperante, Facute de vara scrum. Si uite cum devin un monstru, Izolat, uitat de toti, Vesnic putred in lumini, Demn de ucis si alungat. Am avut mii de cuvinte, Transformate-n poezie, Duse au fost in frig, udate De lacrimi din ploaie vie. Si nu stii cat imi doresc, Multe lucruri pentru tine, Dar spre Dumnezeu privesc, Cerandu-i doar mantuire. Ceasul suna iar sfarsitul, Voi pleca acum spre moarte, Si-un morman de cimitir...

Amnezie “Sunt clipe in care mintea refuza sa contempleze trecutul. Tot siragul de amintiri care patrunde in suflet, da cu el de pamant si apoi pleaca, indepartandu-se intr-o zare gri care nu se mai sfieste sa-si acopere urmele. Imaginile unui cenusiu prezent, dezvolta gheare fara egal in cercul extins al fiintelor cunoscute. Ancorate cu groteasca putere in trupul deja vejtejit, aceste umbre lipsite de omenie distrug, distrug si distrug. Se creaza o noua atmosfera de basm imbracat in cosmar teluric, acoperind fiecare celula a corpului. Atat de multa rautate erupe din porii unor oameni incat de intrebi cum de reusesc sa nu se sfasaie intre ei. In aceasta lume lipsita de sens, condusa de un principiu haotic ce nu se lasa subminat, pana si mormintele sunt hulite pentru vecie. Boris Pasternak: Dupa viscol  După viscol o linişte mare De jur împrejur se coboară. Odihnindu-mă, trag cu urechea La glasul puştimii de-afară. N-am dreptate, orbirea m-a prins, Am greşit, fără mint...

Nilul doarme Vor curge mereu lacrimi, Rauri amare, rauri de jale, Si langa trotuare de piatra, Se vor mulplica-n ploaie; -Copii se vor trezi in goana, Croiti de-aceeasi cruda mama, Cladind brute morminte, Pentru orfane cuvinte. Din tagma vorbelor-ndurerate, Se aprinde o nuda lumanare, Si cultul iubirii piere dintr-o suflare, Cand apa navaleste fara stare. Ai razbunat tacerea, sare de mare, Crescuta-n suferinta inimii, De manastirea-amintire, S-a prabusit din temelie. Moarta-mi va fi moarte, Sub jugul florilor flacari, Si fumul trupului ars va straluci, In cenusa noptilor negre. Ce zi intristata, plopi de carari uitate, Surad pe lacrimi pacate, Nascute de dor si jale. Uite tristetea cum rataceste, In zile violate de durerea, Tacuta-n morminte tinere, Creand suflete inghetate, Cu dumnezeiasca putere. 

Doi trandafiri poetici  Simţire – Arthur Rimbaud În seri de vară-albastre, voi merge pe poteci Printre ţepoase grâne, strivind otava verde, Şi tipărindu-mi paşii în firele ei reci, Îmi voi lăsa-n vânt părul – uşor să mi-l dezmierde. Voi merge în tăcere, şi fără nici un gând, Dar îmi va creşte-n suflet iubirea nesfârşită; Ca un nomad umbla-voi, departe, străbătând Prea fericit, Natura, ca lângă o iubită. Cand ea trecu pe langa mine... – Rabindranath Tagore cand ea trecu pe langa mine cu pasi repezi m-atise cu poala rochiei, usoara din nestiuta insula a unei inimi razbi un suflu cald de primavara o falfaire si-atingere de-aripa ma netezi si disparu-ntr-o clipa ca o petala frageda de floare ce-o rupe si-o involbura o boare. cazu pe inima-mi ca un suspin al soldului in fosnet lin si ca o soapta moale a inimii sale.