Cufarul orbilor morti
Suiera un Adio in zari
straine precum vantul cuceritorul, aparatorul virtutilor pierdute. Te-am pus
aievea gandule sa cutremuri lirica inimii. Mereu ai venit cu mainile
zdruncinate de nisipul aspru al nepasarii. Oare tu, fals profet al iubirii
te-ai inchinat vreodata predicii oferite cu atata nonsalanta lumii? Sandalele
iti sunt mucegaite de dor, tesatura hainelor prigonite de saracie s-a desirat
complet, pielea zbarcita nu lasa loc interpretarii iar ochii s-au transformat
in pulbere de sare. Ai tu curajul sa vii acum in fata celor ce azi te repudiem,
si sa ne oferi noi pilde de intelepciune? Tu ogar al lui Hades, paseste in fuga
celesta a lui Hermes de langa scepticismul zambetelor moarte.
Lasa-ma timpule sa ma sugrum
cu saliva nestinsa a pasilor pierduti. Acolo, carturarule pune-mi calus la
gura, plumb in picioare si lanturi de aur la maini. Cheama-ti vulturii sa
ciuguleasca din frantura trupeasca ramasa hoitului numit existenta. Vei vedea
cum lumina ochilor devine turbanul unui demon orb si pocait. Dar ai incredere
bunule, in paginile goale pe care le scriu, in poeziile necuvantatoare ce bat
in zadar cerului. Iti mai aduci aminte tu, vraci zamislit de heruvimii
Domnului, cum lacrimile se transformau in fiinte fara remuscare care-mi
frangeau sufletul si-l jumuleau bucata cu bucata? Unde erai cand intunericul se
pravalea peste un copil nascut de fragezimea luminii? Vorbe goale aruncate in
neantul desertului arid..litere avortate de pulsul celest se imperecheaza acum
cu golul rece, slinos si putred. La multi ticalosie funebra, bun venit sadism
rustic. Vom pune Doina pe harta morbida a literaturii, alunecand usor pe lava
suferintei perpetue.
