Cufarul orbilor morti
Suiera un Adio in zari straine precum vantul cuceritorul, aparatorul virtutilor pierdute. Te-am pus aievea gandule sa cutremuri lirica inimii. Mereu ai venit cu mainile zdruncinate de nisipul aspru al nepasarii. Oare tu, fals profet al iubirii te-ai inchinat vreodata predicii oferite cu atata nonsalanta lumii? Sandalele iti sunt mucegaite de dor, tesatura hainelor prigonite de saracie s-a desirat complet, pielea zbarcita nu lasa loc interpretarii iar ochii s-au transformat in pulbere de sare. Ai tu curajul sa vii acum in fata celor ce azi te repudiem, si sa ne oferi noi pilde de intelepciune? Tu ogar al lui Hades, paseste in fuga celesta a lui Hermes de langa scepticismul zambetelor moarte. Lasa-ma timpule sa ma sugrum cu saliva nestinsa a pasilor pierduti. Acolo, carturarule pune-mi calus la gura, plumb in picioare si lanturi de aur la maini. Cheama-ti vulturii sa ciuguleasca din frantura trupeasca ramasa hoitului numit existenta. Vei vedea cum lumina ochilor devine turba...