Amnezie

Amnezie

“Sunt clipe in care mintea refuza sa contempleze trecutul. Tot siragul de amintiri care patrunde in suflet, da cu el de pamant si apoi pleaca, indepartandu-se intr-o zare gri care nu se mai sfieste sa-si acopere urmele. Imaginile unui cenusiu prezent, dezvolta gheare fara egal in cercul extins al fiintelor cunoscute. Ancorate cu groteasca putere in trupul deja vejtejit, aceste umbre lipsite de omenie distrug, distrug si distrug. Se creaza o noua atmosfera de basm imbracat in cosmar teluric, acoperind fiecare celula a corpului. Atat de multa rautate erupe din porii unor oameni incat de intrebi cum de reusesc sa nu se sfasaie intre ei. In aceasta lume lipsita de sens, condusa de un principiu haotic ce nu se lasa subminat, pana si mormintele sunt hulite pentru vecie.

Boris Pasternak:

Dupa viscol 

După viscol o linişte mare
De jur împrejur se coboară.
Odihnindu-mă, trag cu urechea
La glasul puştimii de-afară.

N-am dreptate, orbirea m-a prins,
Am greşit, fără minte cum sunt!
Ca o albă femeie de gips
Cade iarna cu faţa-n pământ.

Se admiră din cer lucrătura
Pleoapelor moarte, lipite strâns.
Sub zăpadă-i acum bătătura,
Pe lăstari e podoabă de-ajuns.

Gheaţa, gara şi vechea platformă,
Şanţul, şinele, pădurea uitată,
Ce ireproşabilă formă,
Fără colţuri, au prins dintr-o dată!

De acum, pân'ce somnul mă fură,
Lumea toată mutând pe sofa,
În hotare de strofă obscură,
Într-o filă o voi îndesa.

Pe hârtie sculpta-voi exact
Buturugi şi buştenii grămadă,
Malul apei, tufişul intact,
Lumea-ntreagă, oraşu-n zăpadă.” 

(Pamflet gri)

Litere

Chiar si-n fumul singuratatii,
Poetii iubesc cantecul vietii,
Fara muza, fara iubire,
Inima-i vie, lucie tandrete.
Totul renaste, intr-un tarziu,
De orbeste paseste,
Si gandul de ieri.

Un rasarit,
Si-o mare de sare;
Un soare,
Cu alai de raze ucigatoare;
Un covor de frunze,
Oarbe soapte calatoare,
toate se-nchina noapte de noapte,
Tristetii agale...