Grinzi de Apus
Grinzi
de Apus
Marea danseaza in portul de lumini,
Gonite de-un strajer far de cuvinte,
Iar Cerul plange in vasta departare,
De se cutremura adancul Pamantului.
Totul se pierde in felurite moduri,
Grinzi de amurg, trepte decente,
Se-aduna far’ de rusine,
Construind singura vie iubire.
Tamaduitoare muze, uitate usor
In praful amintirilor de dor,
Lipsite de viata, rigid ingropate,
Devin gropare fara voie.
Unde-i vlastarul de vise,
Mii de orbite,
Soapte-n nemurire?
Pura nebunie,
Sa te imbraci in iubire,
Cu inima cladind temple de fericire,
Sau oaze de liniste divine…
Dar viata-i o miopie lunga,
Si n-are undita sufletului tarie,
Sa ramana atrasa de bucurie.
Sincere condoleante strigoi din noapte,
Huliti Don Juani contemporani,
Dragostea inseamna negre morminte.
Robuste sacalisme,
Inunda milioane de vise,
Lustruite cu zambete felurite
si minciuni pioase.
Pe
malul Bosforului
Atunci cand cadrul iti ofera liniste si calm, incepi
sa te gandesti la trecut. Anumite greseli apar in fata ochilor si regretele se
insira precum vastul Univers al carui fund nu are limite. Totul da nastere unei
oboseli care pune stapanire pe trup, pe spirit si pe ce credeai ca inseamna
inima. Te uiti cu scarba si indignare in reflectia pe care oglinda sufletului
ti-o ofera si te gandesti la cat de prost ai fost sa pasesti pe acelasi drum,
cu aceeasi incapatanare hilara si ingrijoratoare. Unii pesti rad din adancul
marii Mediterane, alte creaturi din marea Neagra recita poeme despre stupizenia
existentei si totul devine o sumbra monotonie. Totusi, realizezi ca sunt lucruri mai
importante decat propria fericire si acoperamantul muncii eclipseaza orice dorinta de
atentie, afectiune neprimita. Daca asta este viata de artist atunci o repudiez in totalitate. Aparent sa scrii devine o cruce mult prea grea pentru spatele meu.”
