Poezie nascuta de viata si timp

Sticle si rasarite

Zile margele nevinovate,

Se-ascundeau in negru-carbune,

De ademenitoarea zeita a firii,

Ce-n bruma nevinovatiei,

Vorbea latent de pietate.

Ce monstru fara remuscare,

Ar arunca cazanul eliberarii,

In trupul deluros al inimii,

Gonind ani lumina-n noapte,

In tot si toate, fara seninatate?

- Dar oare ai inteles tu, drumule,

Dinspre Apus spre rasarit aparte,

Fugind de impliniri neomenesti

Si curve-roabe nespalate?

- Si oare vei vedea vreodata, bunule,

Cum timpul ce ni l-ai oferit, naste,

Diavoli cu suflet de piatra?

Nu curge miere in lacul cu taciune,

Iar cerul fumega ura infuriata,

Si orele par a se supune,

Unei dorinte de cruda razbunare.

Dar oare mai conteaza,

Cand focul arde trupul ostenit,

Iar gheata descompune litere

Si nume?

Pesemne, vidul de raspunsuri,

Halal sonete prafuite,

Sopteste morilor de vant,

Cu o sadica placere:

“Maine nu va fi bine.”

O poezie reala