Nostalgia clipelor de maine

Far de adjectiv

Vantul inimii mele adie soapte delicate-n izuri de iubire trainica. Frunzele copacilor se bucura la a mea noua pietate si canta cu tandrete despre o placere vie. Pamantul adoarme mai linistit caci cunoaste lumina lina ce incanta fiecare suflu care ma tine in viata. Cerul suspenda ale sale legi terestre fericit de ceea ce imbratiseaza, bucuria simpla de a iubi. 
Ieri, mergeam in gradina viselor impreuna cu tine si ne minunam de pasiunea pe care mirajul florilor depline il pulsa. Fugeam deasupra cortinei atent croite de albinele ferecate in iubire, conditionati de frica simpla de a ne indeparta unul de altul. De ce pasajul inspre transcendental sa fie atat de usor acum, cand stiu ca inima nutreste unicul sentiment pe care omul ar trebui sa il aibe zilnic cu el?
Azi, gandesc nutrind cele mai profunde emotii si sper ca poate cele 9 crime de un fulg atinse vor deveni din nou pilonul celei mai suave voci, a dragostei. O idilica traire ce ma bantuie, caci e asa greu sa tin in taramul meu interior o imbratisare in sarutari, mangaieri si soapte interzise destinate doar celei pentru care inima mea bate. Ma doresc a fi aceea liniste, acel comfort, apoi din praful stelar sa construiesc cel mai frumos semn care sa spuna clar, cristalin si adanc in realitate: te iubesc. 
Maine, adorm trezindu-ma in revelatia simpla de a stii cel mai frumos adevar si raman cu speranta pironita intr-un zbor comun. Trandafirul rosu din a mea oaza de fericire ce i-a nastere de fiecare data cand te aud, doreste si el ca tu sa vii, sa-i oferi o draga atentie caci il dor acei spini care sangereaza a dor. Nu vrei sa devenim amandoi unul fir de argint incolacit in jurul inimii noastre? Uite, lumina de la un strajer loial, care si-a tinut promisiunea si ne asteapta, ne doreste impreuna. 

Atin

Omul care plange revarsa al sau suflet indurerat dar omul care varsa lacrimi false sub roca singuratatii va ramane pentru eternitate pierdut. Uite, asa, pasim atenti de la o zi la alta inspre suferinta fara de grai. Un om sa fii cu durerea in jurul tau si nu mai ai nevoie de tortura in Lumea de Apoi, orice ce ar fi acolo. Mai bine sa fii omul cu regretul de a fi om, caci el va pasi fara sa tina cont de conditia sa in lume, arzand sufletele celor care ii cad in cale. Mai rau este sa fii omul care nu simte, naluca care il sfideaza pe Dumnezeu prin propria existenta deoarece isi renega cel mai de pret dar primit de la divinitate, puterea de a iubi. Antidotul pentru orice agresive suferinta este cu siguranta curajul de a deschide ochii si de a intelege pe cat cu putina acel sunet care hipnotizeaza inima. Totul pana la urma se rezuma la iubire si la profunzimea pe care o putem atinge atunci cand suntem indragostiti cu adevarat. 
Omul care iubeste isi castiga existenta in fata celor universale si cuprinzatoare. El, obladuit de simplitatea iluzilor adanci pe care inima le creeaza, se apropie de obiectul afectiunii cu toata puterea viselor, condus de dorinta sincera de a-i oferi ei caldura si onestitatea pasionala a iubirii. El, muncind in fabrica libera a celor atoateziditoare in emotii, creioneaza cu pandativul magic al sufletului limba fericita pe care doar indragostitii o cunosc. Acum, in acest prezent lin, sa avem curajul de a ne pierde in realitatea unei placeri instinctuale, aprinse de cele mai frumoase mangaieri, soapte si priviri. 

Nu ma tem doar prin inima vorbesc, respirand taina iubirii oferite si sper. As vrea sa ma plimb pe covorul in culori diverse croit de toamna doar cu a mea mult iubita muza, fara teama, fara ganduri extinse, fara nimeni, doar noi si Luna drept martora. 

ai incredere, dansezi?
 

Postări populare de pe acest blog

Ascultă-mi vocea

Smile

Frunza de artar, partea a II a