Ingerii ce plang

Noi, ura pura

Viata este prin definitie un morman de dezamagiri ilustre, care mai de care incercand sa iasa in evidenta prin intensitatea raului oferit umanitatii. Un cumul de false valori interpretate arbitrar, un soi de egoism acceptat doar atunci cand beneficiaza individului. Viata, aceasta lipsa palpabila de impliniri emotionale, spirituale sau fizice, poarta peceta unei deziluzii depline mai ales in momentele in care te apropii de respiratia duioasa a fericirii. Nu exista de altfel fericirea, refuz sa cred in existenta ei in conditiile in care Pamantul este locuit de oameni, aceste fapturi construite genetic doar pentru indeplinirea unui singur scop: sa faca rau. Omul nu este capabl de reala afectiune, compasiune sau iubire deoarece el, in principiu si in totalitate este un egoist. Ceea ce uneori vedem drept fericire, ambalata in partide de sex sau tandreturi purtatoare de cuvinte "mari" gen pui, puisor, pipisor, sunt doar expresii patate de un patetism grotesc. Viata estetica corosiva a sufletelor este doar o prapastie in care cadem continuu fara menajamente, uneori impinsi de alti companioni care in rautatea reziduala dintr-o viata anterioara simt nevoia de a face alt rau. Uneori in aerul racoros al noptii se simte adevarata fata a omului, strans la fata de tristete, cu sufletul rupt, dezamagit de propria evolutie, blestemand anumite momente, mergand pe cararea cea mai apropiata mortii. 

Frunzele ce cad din Cerul mult prea generos cu parazitii locuitori de speta umana a acestui glob pamantesc, suspina de fiecare data cand vad decadenta spiritului, gustul amar al inimilor si dezgustatoarea notiune oferita placerii. Zilnic ingerii varsa lacrimi acide pentru ceea ce inseamna covorul de morminte umane ce-si tes zilnic propriul vesmant etern in crudul patronaj al Diavolului. Ingerii plang cu a lor nemarginita blandete caci ei vad rautatea maligna a celor de jos, care isi fac unii rau altora, provocand valuri de suferinta adanca ce directioneaza ochii sa verse rauri de sange, de suflu morbid, de canceroase lacrimi. Binele unde este? Unde sunt palcurile de lumina invocate cu atata nonsalanta uneori de poeti, acesti eterni indragostiti? Unde putem privi fara teama de a ne taia respiratia un om parsiv, scolturos, mereu pregatit sa infranga orice dorinta voluntara de a simti fraiele fericirii. "Cauta in imbratisarea iubirii binele" spuneau candva tinerii ce cu ochi de dragoste croiti visau o lume departe de rugina celei in care traiau.

Iubirea, vastitate de sentimente si emotii, nu vede sufletul caci porneste organic din inima, ea nu tine cont de profunzime, de bunatate, de bucuria adusa altei persoane deoarece iubirea in tot ceea ce inseamna ea este cea mai clara dovada de egoism existenta. Totusi trecem peste acest perisabil sentiment care aduce cu sine doar lama ascutita a indiferentei, ignorantei si glacialei indepartari (sub steagul suferintei, caci daca ar fi sa luam in considerare partea luminoasa a acestui sentiment, pff, ar trebui sa scriem carti) si revenim la inutilitatea vietii umane. Cu siguranta multi dintre cei care incearca sa inteleaga literele unite din aceasta postare va ganditi ca viata voastra este atat de frumoasa incat autorul se insala amarnic dar nu, el este ferm convins de afirmatiile oferite deoarece sunt fundamentate pe un numar vast de cazuri ce i-au demonstrat ca viata nu este roz, ci neagra in totalitatea aspectelor pe care le implica. 

Din negura tenebroasa a vietii, a acestui codru cu copaci morti in spirit, unii oameni lipsiti de nesimtirea pe care altii o poseda, se simt zilnic atacati de monstruozitatea interactiunilor cu purtatorii virusului. Aceste fapturi anormale se plimba fara constiinta in gradina imploziilor emotionale ce apartin fatalismului uman. Clovnii rasei umane cum sunt de cele mai multe ori numiti, sunt supusi unor incizii extrem de precise care au un singur declarat scop: sa le corecteze irationalitatea. De cele mai multe ori viata se joaca intr-un mod macabru cu cei pe care ii intretine in hora suflului zilnic. Cum? Precum zeul nordic Loki (cei care nu-l cunosteti intrati pe site-ul google si dati un search) viata le joaca feste oamenilor oferindu-le iluzia fabricata si usor de crezut a fericirii, insa dupa ce o lasa precum o floare sa creasca dupa luni de ingrijire in momentul cel mai delicat al infloririi, draga de viata vine si palmuindu-te cu putere, iti fura ceea ce pana atunci te bucurase, iti sugruma floarea. Poate abordarea este tendentioasa purtand anatema unei mult prea putin fericite stari dar nu puteti sa nu vedeti claritatea adevarului pe care textul il propune. Zilele se perinda pe langa noi cu o viteza ametitoare, asa lupta cu mirajul ucigator al vietii este scurta aducand cu sine singurul lucru pe care un om ar trebui sa il astepte, moartea. 
Totusi zambiti, viata e frumoasa oricat de falsa ti se prezinta in fiecare secunda, minut, ora sau zi. Oricum nisipul din clepsidra timpului acid, se scurge mult prea incet ca tu sa simti amarul de a trai, pur si simplu de a trai in jurul a tot ce urasti din strafundul adanc al inimii tale. 

Mergi cu mine?