Avantul unor voci
Lin si-n doi
Din trenul
inspre o amintire pura, adorm...
Cu vocea
tremurand si inima nutrind sperante.
Ma tem, caci
vad gandul cum rugineste a tine,
Nu vreau sa
uit, doar sunt incatusat-n iubire.
De lacrimi invesmantat, de zile in dor pierdut,
Ma desprind de mine la marginea unui noi,
Coborand pe scara prafului nocturn, vag abatut,
Simt visul ranit, osandit unui asurzitor fost apoi.
Mirajul fumului din stele mi te mangaie cu drag,
Dar far' de textura mainilor mele, fara insemnul,
Buzelor depline, respiratiei impartasite-n vastul nul,
Etern admonestat de inima ce zguduie Apusul.
-Asculta-n linistea ruginita a Timpului ranit,
Carul cu fan nu are farmec, oare nu stii?
Sa cauti tu ce ai deja, un sentiment pur hranit,
Iubirea imbratisata, o mangaiere vie, line emotii.
Ultima statie a inimii |