Sub rocile iubirii
Sub rocile iubirii
"O bancuta stinghera astepta la marginea unei prapastii adanci, cu acces vizual la o mare linistita ce oglindea razele orbitoare ale Soarelui, un calator anume, lipsit de rugina unui suflet chinuit. O umbra timida, a unui tanar saracacios, cu pantalonii peticiti, cu un tricou rupt la brau, se apropia de cele doua scanduri rumenite bine de timp. Asezat cu tristete in suflet, cu ochii plansi, cu inima franta, micul tanar isi lua capul in palme cu ochii tintuiti catre vastitatea marii si incepea sa suspine, regrete si durere crescanda pulsand din al sau corp. Te uitai la el si simteai a sa dorinta, a sa pasiune de a imbratisa fiecare firicel al vietii, fiecare zambet ce poate aducea cu sine o simpla amintire, o frantura temporala catre a lui, fosta iubire. Ce tandru moment, ce delicat in vulnerabilitate era acest peisaj, singular intr-o perioada in care dinamismul celorlalti estompa orice licar de reala emotie. Te transpuneai cu placere, poate uneori cu tristete la vazul bancutei dinspre mare si mai departe, si un tanar bogat in inima, rege al taramului de aur al pasiunilor cele mai naturale oferite de Creator umanitatii. El, nu tocmai mare, sau poate cel mai frumos la infatisare, suspenda prin a sa tacita, distincta a ochilor profunzime, tainele timpului, transcendand prin soapte oferite vantului orice farama de malitiozitate reziduala.
-Tu, draga mare, valurile ti le admir cu-o vaga intelepciune. Vad spuma clara a vietii marine, ascult a ta voce desi nu pot distinge misterul din spatele cuvintelor, simt a ta pasiune continua si ma declar consternat de izolarea in frumusete pe care omul actual ti-o ofera. O tu mirifica mangaiere, ma doare sufletul cand vad cum mii de "umani" vin pe a ta plaja doar pentru a se admira unii pe alti, doar pentru a-si expune formele fizice ignorand fateta spiritului complet. Simti tu oare, dragostea cerului, a lor ignoranta, a lor glaciala superficialitate, a lor preocupare obsesiva si excesiva de a deveni doar un Narcis, feminin si evident masculin, ridicat la extrem? Iti acoperi furia cu blandete si nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva Natura asa salbatica, incontrolabila si primitiva nu este mai umana si mai sincera in afectiune decat firidele carnale care compun omul de azi, superiorul atotstiutor, atoateziditor. Daca ai putea vorbi cu adevarat prin suierul vantului de septembrie care imi aduce un gram de liniste probabil ca as intelege cel putin o mica frantura din a ta suplete. Totusi iti inteleg tacerea, apoi si eu sunt tot ca ei, acelasi cod genetic, aceeasi furie primordiala, acelasi cumul de defecte.
Bancuta parea pierduta intr-o bula a unui timp calit in suflete visatoare, in lacrimi dojenite de iubiri gasite sau unele regasite. Tanarul, prin ai sai ochi mici, cu cearcane drept amintire a unor ore lungi de a lucra cu sinele, cu inima batand observa in departariile maiestre ale Apusului ce se infiripa la orizont, un zambet. Cu o lacrima timida, straina de obrazul vejtejit, baiatul se ridica usor in picioare schitand un vals adanc intre inima si suflet rezultand mangaierea renascuta a unui chip mai luminat, mai darnic cu absolut tot ceea ce vedea. Soarele se transpunea intr-o uniune completa cu patura albastra a marii, marcand astfel prezentul oportun ca micul calator sa-si adune gandurile si sa plece inspre locul de unde venise. Avea corpul usor, sangele fugea cu repreziciunea inspre ai sai obraji aducand o sclipire de roseata. Tragand cu greu al sau picior drept, ce il mai durea, fugitiv insa taios, ultima nepatrunsa taina a secretului ce il obladuia in al sau complex interior, mergand in cautarea singurului lucru ce il considera important...Rasaritul unui maine, colorat in vraja impartasita a iubirii."
 |
| Devreme intr-un tarziu |
In voci comune simplului delir,
Comoara asidua, umana de-a trai,
Brutalizeaza vidul inimilor de casmir,
Supuse umbrelor prafuite, far de Apoi."
Ionut T. Dusmanu
