Otrava de a fi

De-ale suferinţei

Din adȃncul grotei silnice in care trăiesc reuşesc uneori să ies la suprafaţă şi să-mi arunc grija sufletului meu damnat peste oribilitatea ce se numeşte viaţă. Acest sȃnge rece ce imi curge in vene devine muribund cȃnd oportunismul nefericiţilor il cheamă. Cu fiecare oră ce se scurge lȃngă felinarul morţii care bate atent in amurgul călătoriei mele zilnice, dezamăgirea creşte in potenţă. Asumarea uitării devine obligatorie, drept consecinţă, pe plaja etern intunecată incep să număr pietricelele asuprite de mileniile necruţătoare ce formează nisipul de azur. Revigorarea din indiferenţa afisată se pliază idilic alter ego-ului intim recent eliberat ce treptat pune stăpȃnire pe totalitatea fiinţei mele. Dinspre faleza luminată a fericiţilor timpul pare că le alimentează putoarea ce se intinde ca o molimă biblică peste grotele neprihănite ale singurătăţii. Cȃt de oarbe sunt feericele animale nămoloase care asemeni porcilor sălbatici se incurajează reciproc şi se improaşcă cu jegul pămȃntului. Dulcele val al deşteptării ii va ineca iar eu cu drag voi privi cu un zȃmbet sincer pe buze şi voi infuleca cu pasiune fiecare strigăt de durere, fiecare picătura de sȃnge, izul fricii şi goana lor spre moarte sigură (principială, morală, intelectuală, financiară şi eventual fizică). 

Falsitatea emoţiilor afişate, comportamente uzate, zȃmbete false umbrite de o incomparabilă parşivitate etichetează Soarele lor, al morţilor vii care in neobrăzarea lor atentează la integritatea zorilor. Acum, viermii cȃntă şi dansează, şobolanii işi beau minţiile, hienele işi mănȃncă copiii iar Iadul terestru devine tot mai insuportabil oferind un singur remediu, aventura universal atemporală. Sinele se deşteaptă şi face ordine in jurul său inchizȃnd mulţi lideri rebeli, independenţi ce in ignoranţa lor statua noi principii. O, ce promotoriu grotesc parazitar se ţese cu atenţie in mintea mea, dar nu-i nimic, in singurătatea mea, umbrele par docile, şoaptele par mai dulci, frica se estompează, cerul se luminează in negrul afişat, faţa neştearsă a morţii devine compania perfectă. 

Johnny Cash, cu mult timp in urmă, in tinereţea sa zbuciumată, spunea că „demonii săi au devenit cu timpul avocaţi aprigi care niciodată nu au pierdut un proces”. Un peisaj umil cred, cu delicateţe s-a aprins şi in focul mocnit al mumificării sufletului meu. Incep să alerg pe loc, incep să simt cum pielea se topeşte desprinzȃndu-se in plăceri dureroase de intreg provocȃndu-mi o boală neliniştită, agresivă şi fără leac. Numele său este suferinţa, redescoperită intr-un sul atent ars dar care precum pasărea phoenix a reinviat să mă bȃntuie. Poate nu sunt o comoară demnă de găsit, poate nu sunt idealul ce merită păstrat, poate sunt doar un deosebit nimic, poate mila este singura care mi-a adus vȃntul vieţii, dar voi rezista tentaţiei de a-l refuza şi in pioşenia mea de etern pierdut şi singur, merg cu paşi mărunţi spre mormȃntul de peste ani.  

Mă scald in lacrimi moarte, odată pure in limpezine devenite in drumul spre sol bucăţi coapte de sȃnge infectat. Compromisuri, angajamente derizorii plasate intr-un cadru putred au inceput să se răspȃndească peste inocenţa liniştii astfel anatemizand orice tentativă de a suferi in tăcere. Dar nu le răspund adormiţilor ci le urez să se inece in praful stricat in care s-au plimbat toată viaţa, atunci creaturile pe care ei le-au dispreţuit se vor bucura şi vor sărbători zilnic. Ciudat, neadaptat, frustrat, arogant şi un etern egoism dus la extrem sau poate un singur intr-o mare a indiferenţei, marca fiecărei litere ce continuă...

Un drum catre maine

O zi de luni.

There is no light without dark, the trick is where to draw the line. One light is forever eternal, love, in all of it's aspects can be the beacon of hope in the storm the engulfs our lives...