De ce tu?
De ce tu?
Recenta impartasire mi-a consolidat un statut apasator de un iremediabil singur, etern nemultumit de starea cruciala in care cascada starilor actuale ma testeaza si isi arata macabra potenta. Adevarul pulseaza vag intr-o departare ce pare ca se aproprie cu pasi rapizi si ma obliga sa incerc sa conturez imaginea unui dual amoral sentiment. Experienta profunda ce inca i-a forma unei umbre simbiotice cu propria minte, ma obliga sa fiu reticient complet unui posibil salt in groaza mreajelor unei reciproce amicitii. Strain de mine ma transform in alter ego-ul mincinos ce pana nu demult era bine inchis intr-o personala inchisoare de maxima securitate. Traumatismele emotionale si poate criza de identitate ce in ultima vreme bate timid la usa mintii mele, sublim ma imping in parcurgerea unui drum anevoios, pavat cu incertidini si controlat de banditul arhicunoscut: resentimentul. Lupta interna dintre minte si nabadoioasa inima devine din ce in ce mai apriga si desi prima runda a fost castigata cu usurinta de prima evocata, acum din nefericire monstrozitatea ce rezida in pieptul meu pune stapanire pe demnitatea cicratizata dintr-o batalie pierduta demult. Aceasta „mortificare” continua nu poate conduce decat la un masacru din care nu cred ca vor mai ramane supravietuitori emotionali sau chiar fizici. Nivelul de radioactivitate creste progresiv pe masura ce interactiunile dintre noi se intensifica iar aparenta apropiere din ultima vreme nu poate decat sa hraneasca o falsa imagine si speranta care merita doar afinitatiile ignorantei.
Nu neg ca fiinta mea doreste ca aventura singulara sa se transforme intr-una care sa te implice in totalitatea simturilor, dorintelor, potentelor si viselor tale. Insa, furtuna indoielii ce planeaza asupra ta ma forteaza sa mentin o atitudine rezervata desi uneori flacara ce te caracterizeaza pare sa ma intoxice simultan cu dorinta mea de a te avea. De ce tu? Intrebare aparent banala insa in opinia mea complexitatea ei nu poate fi exprimata deoarece implica ramificatii emotionale, sufletesti si transcedentale care cu greu isi pot gasi loc in terestul dictionar al limbii romane. O ambiguitate apasatoare imi controleaza orice tipar, mic sau mare, de rationalizare a relatiilor cu mediul incojurator si cu tot ce acesta implica. Dand curs unei repulsii viscerale ce imi renega drepturile morale de a vietui alaturi de mine insumi, ma arunc in delirul de a incerca sa iubesc din nou. Grotesc si totodata necesar, ma declar invins si accept conditiile noii inchisori. De ce tu? Pentru-ca rasul tau imi aduce linistea pe credeam ca am pierdut-o atunci cand intunericul era cel mai bun prieten al meu. De ce tu? Pentru-ca imi transmiti o alinare tacuta prin gesturi succesive ce imi par aievea divine sau malefice, totusi adorabile in amandoua instantele. De ce tu? Pentru-ca gandesti, constientizezi rationamente, eliberezi o vraja ce mi-a incatusat simturile intr-o obsesie atat de familiara si in acelasi timp atat de detestata. De ce tu? Pentru-ca dupa tine, nu cred ca o sa mai fie altcineva.
Pentru o muza „neimpartasita”. 
