Destine marete, deseuri respectabile
Drumul spre eterna sclavie moral-intelectuala
Clasicismul unui sentiment care a evoluat odata cu omul, devine progresiv mai pregnant in subtilitatiile vietii nostre contemporane. Relativitatea consolidarii „amatorismului” conduce la tactici superficiale de ascensiune ce nu pot decat crea o imagine falsa despre capacitatiile sau posibilul aport pe care o persoana il poate aduce oricarui proiect. Deprimant, trist si totusi arhi-prezent in randul tinerilor, acest etern servilism romanesc condimentat cu o intolerabila pudoare, zi de zi inregistreaza noi victime. Intr-o atmosfera de irationalitate si amoralitate profunda se pare ca comportamentele si mentalitatiile cad prada usoara celor mai mici „atentii” sau implicari desuete in diverse proiecte de „viitor”. Grosolania crunta de care dau dovada „pre acceptantii” ii transforma in spectatorii de onoare in satelizarea agresiva a propriilor convingeri si perspective. Intr-o continua „improvizatie” si inbunatatire recurenta manipulatorii acestei oribile si autentice trasaturi romanesti, cu convingere apeleaza la cele mai simple mesaje „pseudo-imagini” pentru a-i atrage, a-i modela si ulterior a se bucura de acesti aplaudaci servili. „Se aud deja succesive coride de multumiri, felicitari, juraminte de iubire eterne si loialitate (in dosul marinimos al oricarei vaci) fabricata.” Pe un fundal ce nu poate fi decat execrabil, cinic si apasator de ingrijorator nu putem decat privi cu stupoare cand grosul tinerilor isi pierd, primitiv si stupid, orice masura de judecata obiectiva si onesta. Perdeaua de fum, sperante desarte si iluzii derizorii formeaza atractia tendentioasa care ii transforma pe mai micii „sclavii” in Gollumi moderni.
Observand cu atentie mecanismele coruptiei moral-intelectuale ale auto-proclamatilor „salvatori de maine” nu pot decat sa simt fiorii unei „glacialitati” pragmatice ce ma indeamna sa pun bazele unui boicot fara scrupule, agresiv, brutal chiar crud. Condus de o repulsie viscerala, invincibila contest autenticitatea „liderilor reformisti” si a satrei dezgustator-puerile care ii urmeaza in linie dreapta si umar la umar. Probabil ca o mare parte de vina o poarta si criza de identitate care apasa puternic in structura de baza a gandirii oricarui invatacel. Totusi nu cred ca ii putem atribui o scuza imediata avand argument lipsa de discermanant politic nestudiat sau etern intangibil. Fals si grosolan trist. Nu putem vorbi de subtilitati cand „servirea oarba” necesita doar minima inteligenta si spirit critic. Totusi... traumatismele, delicatele obsesii si umilintele profunde pe care marea majoritate a tineretului o simte zilnic creaza si mentine acest tipar obosit si individual regresiv. Patologie contemplatoare si permisiv deprimanta care trezeste minti si spirite reale ce inca simt pulsul adevarului si confuzia din spatele „cortinei”. Un abis discontinuu, loc tenebros si inspaimantator din care cu greu multi se pot intoarce integrii si stapani pe propria persoana, in tot ce aceasta implica, personalitate,caracter si spirit creator.
