Hades

Hades

Moartea, arta nescrisă a vieţii,

Se-ntinde nestingherită-n văi,

De Dumnezeu, vădit uitate.

Cerul mormānt uzat de vreme,

Plānge cu lacrimi amare,

Jelind cu patos lumina Soarelui,

Infrānt, pe ruinele Apusului.

Şi cum destinul adoarme,

In lanul cu vise dărāmate,

Deschide-ţi ochii dragă sfānt,

Şi pune-mi roua morţii-n spate.

Respiru-ţi Doamne de rușine,

In aerul pocit de babe bocitoare,

Şi cānd o fi prin mutul vānt,

Am să-ţi trimit a doua reincarnare.

Trădat și folosit cu așa pasiune,

Iar am ajuns in cumpăna uitării.

Şi șarpele de ceaţă din adāncuri,

Cu venin lent otrăvitor, să muște;

Din cei ce mi-au pus suferinţa-n frunte.

O dulce răzbunare, floare curgătoare,

Sufletul mi l-ai osāndit...

In cruda māntuire de Apoi.

Şi-n picături de albă fericire,

Să pui valuri de lucie amărăciune,

Alaiul morţii zilnic să tot cānte:

Inima falsă, buze de māl, ochi de nisip,

Māini mincioase și gānduri de plumb,

Lacrimi de demoni să vă imbate.

Castel de tăciune, sinistre cadavre,

Să-nvie in noapte și-n dimineţi sure,

Cu șiroaie de dureri, respirānd doar trădari,

Ca-n obișnuinţa armatei de hoaţe,

Să moară tot ce-a insemnat noi.

“Prefer sa fiu criticat pentru ceea ce sunt decat iubit pentru ceea ce nu sunt.” Kurt Kobain.