Miracolul sufletului
Miracolul sufletului
“Intr-o tanara obscuritate fara temei, pasii inimii par a se pierde uneori,
prin valtoarea celor nesupuse legilor firii. Ochii, lacrimand roua sufletului
si obrajii, coline netede croite de juvenila Atena, se rusineaza cand in
gratiile lumii sangerande o sclipire de reala frumusete isi face aparitia.
Plecaciuni riguroase in fata curajului, gesturi de o copilarie atinsa de lirica
ingerilor copii, pulsul ridicat rivalizand furia magnifica a cascadei Niagara,
maini mazgalite de nerabdare si inima gonind in campul vesnic si interminabil
al iubirii; toate se aduna la Sfat, in coltul nepatat de ura al mintii si incep
a discuta, a contempla, a pune la cale fragezimea unui prim dar ultim sarut. Totul
se supune unei linisti fara cusur ce respira, cu sfiala, clinchetul viselor. O
voce lina, mireasma de inger, imbratiseaza fericele munte de clipe oneste, fara
apus.
-Aievea, prin valurile albe ale marii, te-am cautat zilnic iar noaptea
fugeam pe siragul de stele golase incercand sa prind, macar pentru o seunda,
tandretea chipului tau. Cu sufletul am pasit, in murmurul prapastiei fara fund
si de acolo m-am ridicat, ranit, cu mii de cicatrici pe o inima sfasiata si
abandonata, pledand pentru o frantura de reala iubire. Profet al nenumitei emotii,
gardian al gingasiei dintre buzele carnoase, umplute cu miere divina, ma prezint
tie, maica a literelor pure si-ti jur credinta. De furtuna, cu al ei alai de
fulgere si tunete oarbe, va indrazni sa rasara in jurul meu, promit ca voi
ramane pironit idealului, caii catre ochii ce surpa fibra oricarui suflet
ratacitor, incalzindu-i esenta. De timpul ma va ataca cu ore chinuite de umbra
noptilor reci, voi starui in gandurile ce-mi aduc caldura nepretuita a
imbratisarilor create, precum sibila de la Delphi, demne de un Imperiu
atemporal. In singuratatea intunericului voi sti, voi simti ca sunetul vocii
tale ma va proteja de rau. Incredintat de-un ocean de ganduri si-un tom de
galaxii sentimentale sa duc faclia inimii celor care nu vad, loviti de
malitiozitatea indiferentei sau muscati de coltii mucegaiti ai suferintei,
incep sa sper ca prin gratia linistii tale, printr-o poezie sau cantec de
cuvinte le voi alina durerea. Maica, asculta-mi graiul ce strabate cortina care
se lasa dupa un timp scurt, ferit de indiferenta otravitoare care mi-a fost
servita cu atata placere, si urmeaza-mi lumina nascuta din sufletul tau dar
care locuieste in al meu.
Pe-un val de sarutari, Luna incepe a-si construi patul de nori, zambetul
cerului dispare timid. In timbrul celor spuse un vant aduce apa
necuvantatoarelor sentimente. Ele, dragi muze ale trecutului falnic apun in
negura timpului, pastrand in corpul durerii, cenusa celor ce nu au fost. Candva
centrul atins de divin, somnul novice s-a imbracat in straiele departarii si
usor simte cum totul se linisteste. Veninul a omorat, crima a fost scrisa in
pergamentul Celui de sus, retributia paleste de rusine caci totul intr-un mod
sau altul se intoarce. Zambete fine se oglindesc in Universul ochilor ce
inteleg virtutea simpla de a fi un om iubitor de oameni.
„Invinge durerea, razi cat se poate,
caci tot la zi ajunge si cea mai lunga noapte...”
William Shakespeare
 |
| Aripile inimii |
