Dreptul la fericire
Dreptul
la fericire
Compasul spre fericire nu arata
mereu drumul ci mai degraba dificultatile ce le vom intampina de-a lungul lui.
Totusi, prin perseverenta si rabdare, putem reusi sa ajungem pe taramul fertil
al odihnei sufletesti, unde timpul se agata de fiecare zambet iar orele adorm
pe sanul dezgolit al linistii. Luca si Francesco Cavalli-Sforza spunea ca
“Fericirea nu vine de la sine, nu este o binefacere acordata de o soarta
prielnica sip e care lipsa de noroc ne-o poate rapi; ea depinde numai de noi.
Nu devenim fericiti peste noapte, ci abia la capatul unui drum parcurs zi de
zi, cu effort si rabdare. Fericirea se construieste, ceea ce presupune
stradanie si timp. Pentru a fi fericiti, trebuie sa stim sa ne schimbam pe noi
insine.” Orice om, tanar sau trecut de flacarile calite ale vietii, doreste sa
fie fericit, dar pentru a reusi trebuie mai intai sa afle ce este aceasta, care
ii este pulsul si timbrul. Aceasta stare are un grai propriu, izvorat dintr-o
nuanta a linistii imbricate-n mangaieri divine. Nu are inceput si este eterna,
o speranta vie in sufletul fiecaruia dintre noi.
Exista multe cai prin care
fericirea, in diversele ei intensitati, poate fi obtinuta: sa intemeiezi un
camin, fundamentat pe incredere, onestitate si loialitate, sa ai copii, care sa
fie iubiti si crescuti cu grija, sa faci cariera, sa traiesti aventuros, sa-i ajuti
pe altii, sa descoperi seninatatea in tine insuti. Dalai Lama spunea ca “fericirea
este scopul vietii” insa exista si opinii contradictorii precum cea a lui
Pascal Bruckner ce afirma “Fericirea nu ma intereseaza.” Unii considera ca
fericirea este compromisa de ghearele agonizant de ascutite ale lumii in care
vietuim. Tind sa fiu de accord cu acestia din urma. Fraiele societatii au
condus trasura fericirii in prapastie cu valorile pe care le aduce la rang de
cult. Exemplele sunt numeroase si de altfel, nu necesita atentia noastra, cand
o simpla privire intr-un club iti ofera ghidul catre pierzanie si disolutia oricaror
emotii reale sau profunde.
Sociologii spun ca fericirea
este “gradul in care o persoana evolueaza pozitiv calitatea vietii sale in
ansamblu. Cu alte cuvinte, fericirea exprima in ce masura unei personae ii
place viata pe care o traieste.” Robert Misrahi, fericirea este “propagarea
bucuriei in intreaga existent sau in aceea parte, ca mai vie, a treutului sau active,
a prezentului si a viitorului previzibil.” Sfantul Augustin, intr-un mod
delicat si tandru relata lumii ca fericirea este “bucuria care se naste din
adevar.” As dori sa inched acest mic fragment despre fericire cu un exemplu
oferit de Matthieu Ricard in cartea sa “Fericirea, un drept cu care ne nastem,
o cale de a-l valorifica”:
O portie de fericire de Katherine Mansfield
“In ciuda celor trizeci de ani
ai sai, Bertha Zoung avea momente cand incerca dorinta mai degraba sa alerge
decat sa mearga, sa schiteze pasi de dans urcand si coborand de pe trotuar, sa
se joace cu cercul sau sa arunce cate ceva in aer, pentru ca apoi sa-l prinda
din zbor, sa ramana locului asa sis a rada din nimic, din absolut nimic. Ce ati
face daca avea treizeci de ani si, ajungand in coltul strazii voastre, v-ati
simti deodata invadati de un sentiment de fericire – o fericire absoluta – ca si
cum ati fi inghitit o particica incandescenta din soarele acestui de sfarsit de
dupa-amiaza, care v-a ars ana in adancurile finite si care va mitraliaza ca o
grindina de raze fiecare particular a finite, fiecare deget al mainilor sau al
picioarelor?”…
