Whispers in the dark

 " Dulce miere, tandra Luna " Ma napadesc confuzii, In hora cu deziluzii, Marcand zambete-mori, Ale inimii subtile comori. Si printre imbratisari nori, Zboara fluturii iubirii, Iar timpul sta pentru amandoi, In coltul amintirilor moi. Frunzele cad, inca-i devreme, Trupuri golase, buze de puls, A venit timpul, m-am dus, Sub picuri de crude nevoi, Spre cel mai indepartat Apus. Oricum n-ai intelege graiul ros De sarutari- pasiune … Si unde esti, tu muza neintalnita, Oare te ascunzi in vai nocturne? La casa “Dulce miere, tandra Luna”, (O vei vedea pe ale mele buze, Unde gasesti a inimii pofte, Unse-n ambrozie,) Voi fi cu flori dospite-n fericire, Asteptandu-te... wait for me

Mesaje de dincolo Un barbat i-a spus lui Kenneth Ring: "Am fost transformat dintr-un om pierdut si ratacind fara tinta, fara nici un alt scop in viata decat bogatiile materiale, in cineva avand o motivatie profunda, un tel in viata, o directie definita si o convingere coplesitoare ca va exista o rasplata la capatul vietii. Interesul meu pentru bogatia materiala si lacomia dupa posesiuni au fost inlocuite de o sete de intelegere spirituala si o dorinta patimasa de a vedea conditiile lumii imbunatatindu-se."  O femeie i-a spus lui Margot Grey, cercetatoare britanica a experientei din pragul mortii: "Lucrurile pe care le simteam cu incetul erau un sentiment mult intensificat de iubire, abilitatea de a comunica iubire, abilitatea de a gasi bucurie si placere in lucrurile cele mai marunte si nesemnificative din jurul meu... Mi s-a dezvoltat o mare compasiune pentru oamenii bolnavi si aflati in pragul mortii si voiam atat de mult sa le spun, sa-i constientizez in vrun...

the edge of life

Constiinta mortii Montaigne: "Nu se afla loc pe pamant unde moartea sa nu se poata gasi - chiar de ne-am rasuci mereu capetele spre toate zarile, ca intr-un tinut straniu si amenintator... De-ar exista vreun adapost in fata mortii, n-as fi eu omul care sa fuga de el...dar e nebunie sa crezi ca vei izbuti...Oamenii vin si pleaca, alearga si danseaza, dar nu sufla o vorba despre moarte. Toate bune si frumoase. Dar cand vine moartea - pentru ei, pentru nevestele lor, copiii lor, prietenii lor - insfacandu-i fara de veste si nepregatiti, ce furtuni de patimi ii coplesesc atunci, ce mai plansete, ce porniri nestapanite, cata deznadejde!... Sa facem primul pas prin care sa lipsim moartea de marele ei avantaj asupra noastra si sa adoptam o cale opua aceleia comune; sa-i smulgem mortii caracterul misterios, sa o frecventam, sa ne obisnuim cu ea; sa nu avem nimic in minte mai ales decat moartea...Nu stim unde ne asteapta ea: s-o asteptam de aceea in orice loc. A te desprinde cu moartea...

Hades Moartea, arta nescrisă a vieţii, Se-ntinde nestingherită-n văi, De Dumnezeu, vădit uitate. Cerul mormānt uzat de vreme, Plānge cu lacrimi amare, Jelind cu patos lumina Soarelui, Infrānt, pe ruinele Apusului. Şi cum destinul adoarme, In lanul cu vise dărāmate, Deschide-ţi ochii dragă sfānt, Şi pune-mi roua morţii-n spate. Respiru-ţi Doamne de ru ș ine, In aerul pocit de babe bocitoare, Şi cānd o fi prin mutul vānt, Am să-ţi trimit a doua reincarnare. Trădat ș i folosit cu a ș a pasiune, Iar am ajuns in cumpăna uitării. Şi ș arpele de ceaţă din adāncuri, Cu venin lent otrăvitor, să mu ș te; Din cei ce mi-au pus suferinţa-n frunte. O dulce răzbunare, floare curgătoare, Sufletul mi l-ai osāndit... In cruda māntuire de Apoi. Şi-n picături de albă fericire, Să pui valuri de lucie amărăciune, Alaiul morţii zilnic să tot cānte: Inima falsă, buze de māl, ochi de nisip, Māini mincioase ș i gānduri de plumb, Lacrimi de demo...

Miracolul sufletului “Intr-o tanara obscuritate fara temei, pasii inimii par a se pierde uneori, prin valtoarea celor nesupuse legilor firii. Ochii, lacrimand roua sufletului si obrajii, coline netede croite de juvenila Atena, se rusineaza cand in gratiile lumii sangerande o sclipire de reala frumusete isi face aparitia. Plecaciuni riguroase in fata curajului, gesturi de o copilarie atinsa de lirica ingerilor copii, pulsul ridicat rivalizand furia magnifica a cascadei Niagara, maini mazgalite de nerabdare si inima gonind in campul vesnic si interminabil al iubirii; toate se aduna la Sfat, in coltul nepatat de ura al mintii si incep a discuta, a contempla, a pune la cale fragezimea unui prim dar ultim sarut. Totul se supune unei linisti fara cusur ce respira, cu sfiala, clinchetul viselor. O voce lina, mireasma de inger, imbratiseaza fericele munte de clipe oneste, fara apus. -Aievea, prin valurile albe ale marii, te-am cautat zilnic iar noaptea fugeam pe siragul de stele gola...

Golgota durerii Sunetul iubirii, Calind pelerinajul vietii, Se-ascunde peste vai De muritoare iluzii. Crosetand vii pacate, Lacrimi rauvoitoare, Strang pulsul inimii, Lasandu-o fara cuvinte. Priviri amagitoare, Se arata-n crude orizonturi, Scriind cu ranga vietii, Iubiri neimpartasite. Sorbind crude amintiri, Sufletul deodata apune, Si peste ciori muntenesti, Devine pulbere-n dreptate. Picuri de sordide lupte, Incep a construi noi vise, Dar nu misuna-n cuvinte, Elogiind foste morminte .  moon alone

Broken letters Gates of Hell I’m melting inside, For love is absent, In my tiny life. And curses fade, Near Heaven’s light, For none may say, I preach true sight. But come of age, In sinner’s flight, My tender voice, Who sleeps at night. But those that hope, Should die alone, For God has left. This prison of mud, That drowns hearts, Grows with millions, Dooming the once essence, Of pure, nurturing love. For you out there, Dressed in illusions, Open your eyes, Run swiftly away, And save their mind. The leaves will fall, Upon these letters, And some will see, The truth behind them; For now, we slowly perish, In Hell’s open arms.  

Dreptul la fericire Compasul spre fericire nu arata mereu drumul ci mai degraba dificultatile ce le vom intampina de-a lungul lui. Totusi, prin perseverenta si rabdare, putem reusi sa ajungem pe taramul fertil al odihnei sufletesti, unde timpul se agata de fiecare zambet iar orele adorm pe sanul dezgolit al linistii. Luca si Francesco Cavalli-Sforza spunea ca “Fericirea nu vine de la sine, nu este o binefacere acordata de o soarta prielnica sip e care lipsa de noroc ne-o poate rapi; ea depinde numai de noi. Nu devenim fericiti peste noapte, ci abia la capatul unui drum parcurs zi de zi, cu effort si rabdare. Fericirea se construieste, ceea ce presupune stradanie si timp. Pentru a fi fericiti, trebuie sa stim sa ne schimbam pe noi insine.” Orice om, tanar sau trecut de flacarile calite ale vietii, doreste sa fie fericit, dar pentru a reusi trebuie mai intai sa afle ce este aceasta, care ii este pulsul si timbrul. Aceasta stare are un grai propriu, izvorat dintr-o nuanta a linisti...

M aturitate Mergeam pe-un drum de perle virgine, Ce-mi māngāiau duios tălpile goale, Iar mintea fugea timid ș i visătoare, Pe plaiul albastru al mării cāntătoare.  Domol, in zările clădind pura culoare, Inima- ș i plecă chipul literei călătoare, Ce sughite destine sublim nemuritoare.  Dar ce să inţeleg printre ruine, De castele ridicante-n nuda sare, Cānd totul pare umilă pomenire? Lasă-mi pe-un bilet o mulţumire, In care roiul de regrete-albine, Să zboare-n mormintele amintire.  Pe-o plasă de mărgele fără nume, Mi s-au adus blesteme de iubire, Dāndu-i sufletului frunze durere, Culese din trupul lipsit de putere; Copacul făr' de rădăcini utile... Şi chiar de lacrimi coboară agale, Cu sunetul amărăciunii in zare, In lacul croit de māini intrebătoare, Timpul atārnă de-o moarte grăitoare; Dispar in pustiul umbrelor oarbe, Cu-o lumănare arzānd doar durere Punānd cărămizile iluzorii-n ordine, Şi inghiţānd brute bule ...

Ploaia Afara ploua cu lacrimi putrezite, In mine cu rauri si fluvii virgine, Si totul pare a se darama-n umile Uitate sentimente… De ce Cerul acum ma pedepseste, Cu franturi de cruda amaraciune, Si viituri de dureri-nebuloase? Oare mainile mele nu creat Frumosul, In pergamentul vietii de iubire? Eh, Doamne, da-mi gratie-n nemurire, Si celor din cimitire ragaz de gandire. Oare sufletul meu nu a lasat, De-a lungul drumului lumii de stire, Ca ochii mi-s loviti de jugul uitarii, Secati de amaraciune si arsi de taciune? Dar, grota clovnilor rapusi de iubire, Ma cheama iar cu pura nerabdare, Caci trupul pute a sluta nebunie, Si inima respira ura… A venit timpul, alaiul noptilor-suspine, Cu sabii ascutite, cuvinte indiferente, Rapindu-ma intr-o clipa, uitandu-mi epitaful, Iar cei ce ma stiau, rad cu lacrimi botite. Va voi gasi la al meu mormant de sare, Cand voi pasi cu dreptul inainte, In vesnicia celor de suferinta umbrite. Sunt viu...

Intrebari De ce s-ascult graiul ingerilor, Cand lumea se inchide in pumnii Straini si bine stransi ai mortii? De ce s-adorm cu ochii inchisi, Cand sufletul mi-e treaz in zorii Firavi si cruzi ai negrei Sorti? Cum arata Universul amaraciunii, In coltii necajiti ai nudei dimineti, Ce pare a imbraca ochii plansi ai vietii? Cum arata ziua in care buzele de sange S-au intalnit cu raceala ratacirii brute, Si placerea noptilor duhneau a nefericire? Ah, umila sete de iubire cum radeai de mine, In ranile putrezind a frica si compatimire, Lasandu-ma sa dorm in gropi si morminte. Si cum de poti sa fugi in vise nerusinate, Cu varii fluctuatii de grosolane personaje Din basme necunoscute de taciune chinuite? Si unde mi-e sufletul, unde mi-e inima, Cand totul, in Iad duca-se, respira miicime? Sulful se stinge, regretele curg in vene, Devin un sadic trecator, remunerate in durere. Port doliu pe vesnicie dar oare stii Greul ce se topeste-n golu...

EGO Regasirea-n ganduri simple, Marcheaza inceputul vietii, Iar ratacirea-n injustul sine, Hraneste sufletul cu suferinte. Unde-ti vei samanta zilele, Copil al dorintelor depline, Te vei scalda-n nisipuri aspre, Sub Soarele frant de rusine. Pe drumul stelelor arse de batjocura, O zi far’ de sperante, trista si indurerata, Deschide studiul fericelor coincidente, Si-al razbunarii crud indiferente. Acolo unde pasesc mortii necunoscuti, In aburii bronzului de aur rumenit, Cu armele nebunului preaomenit, Se duse viata cu ochii adanc inchisi, Si sufletul de putrefactie viu atins. Dar fie nobile legaturi mucegaite, In corpul delirului agonizant al lor, Si far de pulsul inimii, un impozant cor, Canta printre stelele sangerande, Despre suicidul mortii nepasatoare.  Dialog apus Sufletul tace, Inima moare, Si brute animale, Sunt urate, Noapte de noapte. Blestem in seara isteriei, Rugina scarbelor uzate, Si insutit pan...

Necropola durerii “ Campurile mortii ” mi-au dezbinat mintea intre constientizarea faptului ca sunt om, fiinta capabila de a transmite si opera in spectrul Binelui si latura animalica, primordial salbatica, a carei forta distrugatoare poate fi dezlantuita in orice moment. Am fost luminat de un documentar despre genocidurile facute de-a lungul istoriei de om si implicit am inceput sa ma gandesc, punandu-ma in pielea calaului dar si a victimei, la intensitatea violentei, de care cel ce se afla in varful lantului trofic, da dovada in varii momente. Este incredibil de greu sa traduci abominabilele crime facute de armata guatemaleza asupra populatiei Maya cand 200.000 dintre ei au fost vanati si omorati cu brutalitate, avand in piept motto-ul “ca sa omori toti pesti trebuie sa seci iazul” (cel care s-a aflat la conducerea armatei, gen Rios Montt se afla in libertate chiar este membru in Parlamentul din Guatemala) sau genocidul armean, cel din Rwanda sau cel orghestrat de Pol Pot cu ai...