Singuratatea, umbra mea


Singurătatea, umbra mea

In bruma dimineţii golite,
De vise, speranţe sau bunătate,
Primit-am la capul vechi al patului,
Un ghid uzat spre neagră māntuire.
Ce tristă pare a fi şoapta Diavolului,
In lungul ramurilor de inimă culese.
Dar, nu am ce face cānd in mine,
Zilnic apune gāndul-schiţă despre
O posibilă timidă fericire...

Sub rana norilor supuşi torturii,
Răcesc in ploaia lacrimilor oarbe,
Ce-mi jupoaie sufletul lăsānd ochii,
Prada trupului istovit de dureri.
La pieptul umed al gāndurilor rupte,
Vāltoarea vieţii devine necrutătoare,
Fără Apus sau Răsărit, doar chinuri
Libere şi instrăinate de clemenţa ori
Vagă iertare...

Si mă tem cānd dorul de moarte
Apare la colţul inimii mele ruginite,
Că-mi va lua minunăţia de a fi
Viu şi-n conştiinţă liber cu demnitate.
Sper că intr-o zi in paşi mărunţi,
Cineva va sosi şi-n ochi mă va privi,
Acolo, in adāncul lor, mă va omeni,
Astfel nu voi mai fi străin lumii,
Un diferit sau un aparte.

Văd cum din ţărānă durerea răsare,
Coşciug nu am, aşa că spune-mi,
Tu, Doamne, unde-i promisa eliberare,
Sau m-ai uitat din intāmplare?
Si mă dezbrac de toate in văzul lor,
Cei ce mă cred bolnav de nebunie,
Cu gandul că vei apărea de zor,
Si, te rog Părinte, opreşte pietrele lor,
Că-n suflet, ele tare mă dor! 

uneori, atat de singur

Postări populare de pe acest blog

Find