Iubirea intr-o imbratisare
Iubirea intr-o imbrăţişare
Era
o seară albastră, cu stele-perle pe cer. Era o linişte incāntătoare,
cu pulsul fericirii in aer. Era o gingaşă armonie, cu vise jucāndu-se pretutindeni. Era o privelişte magică, cu māngāieri timide ce se regăseau
in clipe furate. Era o frāntură
de timp ascunsă, o adiere a lunii martie care cu
tandreţe ne-a adus impreună. Eram noi, imbrăţişati,
pierduţi de restul lumii, purtaţi de cāntecul suav al inimilor intr-un vals
uns de serafimi şi atins de Dumnezeu.
Incercam,
precum un copil sfios ce aştepta cu nerăbdare Crăciunul sentimentelor, să te simt, să aud glasul sufletului tău cum şopteşte
cuvinte dulci inimii mele. Şi nu puteam decāt să mă
las condus de freamătul buzelor tale in aventura necondiţionată, nobilă şi delicată a vieţii: iubirea. Gura mea grăia incet la un milimetru de lobul urechii tale drepte,
cu dragă plăcere
ceea ce fiinţa mea vedea in tine:
“Dragă-mi eşti, frumoasă muză,
Desenată de serafimi iscusiţi,
Ce se jucau cu
normele minunăţiei,
Aducāndu-mi-te intr-un Rai de mai,
Ferice zi…
Port in totalitatea
sufletului, o iubire,
Sinceră, croită-n jurul bunătăţii tale,
Privirii calde, māngāierii tandre,
Şi a tot ce eşti şi imi oferi, cu un sărut.
Ai adus sclipirea
dragostei intr-o clipită,
Fără să
vrei, ai schimbat totul căci,
Lumea aşa mare a devenit o granulă
De nisip, purtată in jurul inimii;
Atāt de mult azi,
Şi,
Pentru totdeauna,
Eu am să te iubesc…”
Te văd acum printre florile Răsăritului, bucurāndu-mă
atunci cānd in această poiană, te trag timid de māini, te-aduc aproape, lāngă mine şi mă
pierd in ochii tăi complet. In braţele tale, orele devin minute şi mă intristez cānd realizez un simplu adevăr: trebuie să plec de lāngă tine ducāndu-mă intr-un loc unde tu nu eşti decāt in inima mea. …de cāte ori suntem impreună,
zāmbetul tău, liniştea mea, duioşia ta, afecţiunea mea se imbracă intr-un noi, pe care-l preţuiesc din vārful sufletului meu pānă-n ultimul praf stelar călător al Universului.
