Plecat-ai inapoi

Plecat-ai inapoi

Pe-o bancă ponosită am absolvit,

Scoala ferice a iubirii lāngă tine,

Căci ani trecură in singurătate,

Pānă cānd printr-o intāmplare,

Cu entuziasm feroce, te-am intālnit.

Prin cuvintele buzelor, ne-am aflat,

In ore pierdute-n noapte, ce plăcere,

Mai ţii minte? Noi ca suflete-acrobat,

Ne ridicam imbraţişaţi spre stele,

In inimi, ne iubeam cu intensă putere.

Palmele obrajii ţii cuprindeau cu foc,

Flacăra pasiunii ardea pe ale noastre,

Tinere, de Dumnezeu chipuri iubite,

Si eram unul amāndoi ca un ghemotoc,

Ne prăvăleam in frumuseţea vieţii sure.

Si m-am indrăgostit atunci, dulce nebunie!

Văzut-am şoaptele fericirii imbrăţişate,

Simţit-am pulsul surāsului, o fină bucurie,

Tu erai totul, unică şi continuă alinare,

Tu! Sărutul unui vis de primăveri divine.

Plecat-ai inapoi printre suspine adormite,

Lăsāndu-mă imbrăcat in iubire şi flori,

Stingher sub lumina molatecelor astre,

Ce ne luminau pe noi. Lacătul dorului,

Aşa devreme nu puteam a-l inchide,

Doar erai parte vie din mine.

Si-o perioadă literele brusc au amuţit,

Ruşinea mă acoperea cu furtuni de jale,

Căci eu vedeam in tine noi iar tu doar prietenie.

Desculţ mă cuibăresc acu’ in peronul abătut,

Doar aştept un tren spre dragoste şi nefericit,

Nu am bilet...

Ecou unei voci