Portret de amintire


Portret de amintire 

Sub colina stinghera a visului de azi, atins de furtuna apriga a noptii de cristal amara, am gasit sub sirul cald de amintiri, un desen prafuit. Schitat de vocea destinsa a inimii, privesc cu uimire cum liniile chipului tau dau forma unei umbre langa calimara sufletului meu. Incep sa ma uit, cu penita fulguita de vreme in mana si incep sa intaresc punctat liniile ce au creionat candva cascada a tot ce vedeam clar in tine. Ascult cu drag cum desenul imi vorbeste, cu afectiune si compasiune, necunoscand adierea prezentului, apusul singuratic al unei legaturi fragile. Zaresc cu atentie perlele mici, ochii tai, podul spre deplinatate profunda a sufletului tau. Ma urmaresc si cred ca observa tristetea ce ma „alinta” in secundele unui acum mai putin luminat. Mici comori care ma ingrijeau cu caldura si calm, presarat cu o tandrete si grija (ce nu o meritam), acum doar distante frunze dintr-o schita cu grija protejata de inima. Le simt pulsul in timp ce le accentuez, probabil gandindu-ma ca poate astfel se vor uita la mine ca inainte, le inteleg metamorfoza mai ales daca ma uit spre Luna (oglinda mea in care vad chipul tau dinspre munti).
Cobor cu tristete spre nasucul tau, micul luptator care ma mangaia cand fruntile noastre erau unite si ascultam cu placere cantecul respiratiei care imi transporta fiecare celula a corpului spre un bine natural. Micul strajer, curajos si atent, dragul de el acum va da piept cu alte texturi. Ajung in punctul cel mai sensibil, buzele. Dulceata rozaliilor tale buze distante, portite inchise complet pentru afectiunea mea. In desenul de fata totusi imi amintesc de pasionante inclestari, docile atingeri marcate de intensitati puternice. Ele, imi vor bantui visele dar probabil vor deveni arena pentru noi drumetii inspre Rasarit si inapoi, fara de mine. Nu voi fi incantat de noua realitate insa daca ea iti aduce liniste si un iz de buzurie in suflet atunci voi simti o implinire acolo unde eu nu am reusit. Vad cum desenul prinde iar viata, cum se uita la mine cu compasiune necunoscand noua „bancuta” si cine sta in ea. Totusi, liniile acestea de dor schitate imi aprind un mic foc transformat pentru o clipa intr-un zambet placut.

Cu grija continui „munca” coborand spre inima, trec cu vederea aspectul fizic incantator si incerc sa inteleg misterul oferit de ceea ce observ pe foita. Din nefericire lipseste din desen, probabil furata si ascunsa bine pe o stea ce a fugit si fuge si acum. Vad totusi cateva fire delicate ce insumeaza un fragil contur, insuficient apreciat, neclar si difuz. Am simtit totusi caldura si dorinta ei, cel putin pentru o clipa insa precum o naluca dibace s-a facut pierduta in fumul namolos al unui torid si distant iulie. Din braul vascos al prezentului constientizez ca aceste linii nu le voi mai putea continua. Pacat. Nobletea privilegiata a sufletului nu o vad punctata insa observ un sir de cuvinte dintr-o nota prafuita ce spune cam asa: ”nu vei putea vedea puritatea lui ci doar simti, cu grija si rabdare poate vei obtine vreodata permisiunea de a incerca.” Lumanarea ce imi tine companie palpaie in negura intunericului ce ma inconjoara si vad, cred, poate am innebunit, cum formeaza soapte din care disting „de erai atent, chipul ei nu era acum doar un fragil gand dintr-un abur masluit al noptii”. Schita este completa, amintirea vie, o pastrez cu drag intr-un loc protejat, departe de malitiozitate sau ganduri nocive. Drumurile arata noi destinatii, eu insa raman pironit pe loc, cu schita in mana dreapta si cu ochii tintuiti cu tristete spre „fuga” ta nocturna. Praful se ridica in urma ta, incerc sa te vad, poate voi avea noroc si voi zari un zambet, un fir de par dar... nu reusesc sa am sorti de izbanda... esti departe si am ochii impaienjeniti de ultimele tale cuvinte despre noi. Deschid cu greu si durere pumnul vad schita, raman pe loc, liber dar prizonier iar restul devine tacere apasatoare.

Postări populare de pe acest blog

Find