De-ale inimii, vise


In zorii răsăritului aş vrea, să-ţi inrămez privirea,
Să-ţi fur un puls, să-ţi mȃngȃi respiraţia liniştită,
Fără sfȃrşitul pȃngărit de plȃnsete, regrete sau durere,
Ce liber s-ar tot naşte lȃngă inima mea departe de tine.

In bruma dinspre miază-zi aş vrea, să-ţi sărut fruntea,
Să-ţi fiu o sursă sinceră de siguranţă, să fiu alintul tău,
In succesiunea clipelor de neuitat, in cele apăsătoare, sau,
Cȃnd acele devin prea adȃnci, să fiu vindecătorul tău.

In plaja prafului amiezii arse aş vrea, să-ţi răcoresc privirea,
Să-ţi dau esenţa valsului din suflet, să fie glasul tău liniştitor,
Lȃngă corida şuierelor aprigi, lȃngă vacarmul rănilor din zbor,
Să fiu eu cel ce le doboară cu-o duioşie, să-ţi stăvilească setea.

In cununia Soarelui cu solul aş vrea, să-ţi liniştesc furtuna,
Să fiu eu cel ce va supune norii de teamă, dor şi distanţă.
Inima mea te strigă, cheamă, ascult-o mama, ea nu minte,
Voi fi eu albul, voi fi al tău, departe de regrete muribunde.

Nu-ţi voi aduce suferinţa, nu-ţi voi aduce aceea durere,
Nu-ţi voi aduce lipsa de mine, nu-ţi voi aduce dor sau zile,
In care distanţa să ne infrȃngă, nu. Incredere, iţi cer, un vis,
Dragă realitate, indrǎznind la un noi atins de sublimul inainte. 

Si Luna atinge vraja noastra

Postări populare de pe acest blog

Ascultă-mi vocea

Smile

Frunza de artar, partea a II a