Bagajele de sub vise


Bagajele de sub vise

Am fugit cu mintea intr-o singurǎ searǎ in locuri nebǎnuite, sub izul unei dorinţe acerbe de a mǎ indepǎrta de orele ruginite. Cu ochii forţat inchişi, simţind pulsul profunzimii lor, realizam cum cu fiecare secundǎ imi pierdeam cumpǎtul. Auzeam dinspre gȃndurile nestǎvilite o muzicǎ suavǎ pentru doi şi inţelegeam cǎ eu eram doar cel care stǎtea pe un scaun alb cu spǎtar pe malul mǎrii uitȃndu-mǎ in gol. Nisipul alunecos imi povestea istorisiri de iubire, de pasiune impǎrtǎşitǎ fǎcȃndu-mǎ sǎ mǎ strecor cu ruşine in alt loc, in alt timp, in alt adevǎr. Mergȃnd deasupra unui fum albastru cǎtre ceea ce credeam eu cǎ o sǎ fie ţǎrmul unei cascade dezrobite de suferinţǎ sau griji, am descoperit cǎ picioarele mǎ dureau, rǎnile sȃngerau. Am deschis ochii. Acelaşi monoton loc, inchis in inchisoarea unor patru pereţi lipsiţi de cǎldura unui mȃine fericit, biciuit de secundele unei nopţi revelatoare. M-am invelit cu putere, lichidul roşu din mine protestȃnd printr-o infuzie de activism periodic, şi inchid iar ochii arţǎgoşi, mȃnjiţi de o tristeţe şi atȃt de obosiţi. 

Deasupra unui deal scolţuros, acoperit de o mȃzgǎ neagrǎ nǎmoloasǎ, stǎteam pe o buturugǎ de stejar şi vedeam o vale impȃnzitǎ de copaci care ardeau. Se auzeau strigǎtele verzi ale frunzelor, puteai vedea in detaliu trecerea in nefiinţǎ a sevei dǎdǎtoare de viaţǎ şi eu imi turnam un pahar de vin trǎgȃnd in piept priveliştea macabrǎ. Focul mistuitor se opri, doi oameni reuşiserǎ sǎ salveze inima codrului. Mǎ uitam la ei cu o urǎ groteascǎ, erau douǎ fiinţe abominabile, acoperiţi complet in umbra negrului, dotaţi cu un zȃmbet comun ce il detestam. Au aruncat cu o vȃscoasǎ interminabil de lungǎ şi urȃtǎ privire spre mine, au rȃs machiavelic şi s-au fǎcut nevǎzuţi in natura care işi recǎpǎtase forţele, valea era vie din nou iar eu strigam din grota adȃncǎ a sufletului spre cerul fǎr’ de stele. 

Veleitǎţi, adevǎr şi crimǎ
 
Privirea adȃnc ingropatǎ in vidul pǎmȃntului şi corpul fumegȃnd de o urǎ mȃnjitǎ, realitatea unui eu uman pierdut. Subit suspiciunea dezvǎluia tragicomedia unui adevǎr iar valul morbid al sinelui creştea in potenţǎ. Pǎsǎri zburau candid deasupra unui rȃs forţat dureros, fǎrǎ carne, doar sȃnge şi schelet. Gura cariatǎ a cerului intreţinea arzǎtoarele puturoase stele ce işi sabotau propria strǎlucire. Regresul viermilor din munţii noroioşi aflaţi in spatele mȃinilor impreunate descoperea noul apus. Din depǎrtare paşi de om se auzeau lovind cu putere in peisajul tandru care se infiripa. Doi, un cuplu, strǎin de cunoaştere, pǎtat de un instinct animalic, cauţionat de vise surpau prin simpla prezenţǎ naturaleţea realului. Bordelul crimelor e deschis. Devreme in tȃrziul aprins al unor false continuitǎţi, veleitǎţiile mortificate işi recǎpǎtau forţele. Localizeazǎ sufletul rǎtǎcit, ia torţa frigului etern şi fugi dupǎ o iluzie reorientatǎ spre un nimic facil. Trǎim.

Ochii trişti, inima strivitǎ de douǎ pietre,
Mǎ-ntrec cu moartea in vii regrete.
Rǎpus de nou şi propriul sine,
Departele devine aproape, e devreme. 

Vis, crunt adevar

Postări populare de pe acest blog

Find