Bire Iu e.c.t
Bire Iu e.c.t
Vezi? Foşnetul inimii mele cum mȃngȃie retina vieţii,
Acoperind izul regretului de a nu putea... sǎ fiu lȃngǎ tine,
Devin strǎinul de departe, devin durerea asurzitoare.
Aşterne chipul tǎu peste al meu plǎpȃnd covor de vise, şi,
Ia-mǎ de mȃnǎ, strȃnge-mǎ in braţe. Uite! A noastrǎ iubire.
Vulturii bat in vǎzduhul cerului, le simt ciocul lovind,
In frȃnturile respiraţiei alintate de inima ce strigǎ indurare.
Din Soarele rǎsare al vocii tale, angelica fǎpturǎ aşteptȃnd,
Un semn sǎ-ndoaie vraja indiferenţei, adoarme lȃngǎ mare.
Albastrul meu te vrea sub stele, dar oare tu mǎ vezi venind?
Nisipul fraged al dorinţelor din visul meu de mȃine, un noi,
Rǎsare timorat de cǎldura sufocantǎ a verii vag nemeritate.
Te chem in inimǎ, lȃngǎ micuţa mea aprinsǎ realitate,
Devreme, in zori neprihǎniţi, de macabre alternative ude.
Oaza afecţiunii mele e larg deschisǎ, cheia portii e la tine.
Surprinde valul buzelor prǎfuite, ascultǎ pasiunea inimii,
Mele, incǎtuşatǎ in tandreţe de a ta, mȃngȃind zȃmbetul dual,
Sunt eu, despǎrţind spicul vrǎjii unui albastru gradual,
Ce-mi aduce in gurǎ... cenuşa vechiului sǎrut al nopţii.
 | |
| O sansa in valsul vietii, un sarut de-al tau, un noi |
