Whispers in the dark

Am uitat să sperăm, Aprinsă de o vitejie resuscitată in g ȃ nd şi spirit, speranţa apare precum un vis frumos sau un coşmar palpabil, in funcţie de circumstanţe sau om. Observ că speranţa a devenit o rotiţă ruginită dintr-un mental colectiv apus in mărginite posesiuni materiale şi regrese progresive. Jungla agresivă a pragmatismului in care stăp ȃ neşte necontestat homo economicus devine un tăr ȃ m mult prea aglomerat pentru un puls inocent precum speranţa. Precum pietrele unse de răcoarea unui r ȃ u de munte oamenii au fost loviţi de iluziile materialismului determinist (in timp, cu scopuri şi efecte ulterioare) şi-au pierdut esenţa de a spera. Acum omul de r ȃ nd, r ȃ ndunica frivolităţii decadente, vede in speranţă drept un grant primit de la Dumnezeu. Apoi, speranţa in esenţă ar trebui să reprezinte puterea regenerativă a sufletului uman, ce zilnic este chinuit de urletele agresive ale societăţii muribunde actuale. In absenţa sufletului intreţinut uneori de licărele speran...

Lin şi apoi Din calmul apei cristaline supus ǎ naturii efemere, Apare o sur ǎ muritoare aprins ǎ in z ȃ mbete şi vise, Ce inc ǎ lzeşte privitorul simplu, oaza lin ǎ -n fericire. Ne intreb ǎ m acum cum oare, sibila vieţii tot şopteşte, Cuvinte dulci apuse in miere, recunoscute drept modele. Din cuf ǎ rul etern al luncii pure, nuferii c ȃ nt ǎ şi suspin ǎ , C ǎ ci ea se pare c ǎ nu vede iubirea ce r ǎ sare in dep ǎ rtare, Apare in calmul vast surprins in realit ǎ ţi duale libertine, Un cavaler abil in roua dimineţii instruit s ǎ spun ǎ , Domniţ ǎ drag ǎ v ǎ s ǎ rut, Venus feeric ǎ şi unic ǎ intre stele . Silueta r ǎ s ǎ ritului apune in aburii lebedelor indr ǎ gostite, Care plutesc suav deasupra oglindei cerului albastru, Si ii c ȃ ntă serenade nestematei umane ce inroşită r ȃ de. Incepe dansul inimii, vioarele plăp ȃ nde şi lirele in teatru, Işi adună pulsul inspiraţiei c ȃ nt ȃ nd angelice balade. Un z ȃ mbet natural, pasiunea fiin...

Ce ştiu ei despre iubire? M ǎ reţia g ȃ ndurilor destinate nemuririi aparent imi fac mintea s ǎ tresar ǎ in fragile bucurii, unse de izul fantomatic al iubirii. Urmeaz ǎ partea dificil ǎ , localizarea pulsului, ademenirea lupului fl ǎ m ȃ nd in suspine muribunde şi alinarea dorului ce contempleaz ȃ respingerea pasiunii simple de a fi. Delictul meu at ȃ rn ǎ greu deasupra culmilor inalte ale motivelor neinţelese de a dori pe m ǎ sur ǎ ce trec secundele, orele, zilele sau aparent lunile s ǎ iţi imp ǎ rt ǎ şesc comoara c ǎ ldurii z ȃ mbetului lucid, p ǎ trunz ǎ tor ce imi subjug ǎ ochii. Ce ştiu ei despre iubire? Aparent nimic, doar cortina imp ǎ rt ǎ şirii primordiale nu le-a oferit inc ǎ nici un spectacol real, infrigurat dar totodat ǎ cald. Discrepanţele pot fi vaste, pertinente şi lovite de factori negativi externi ce influenţeaz ǎ intr-un mod vulgar calitatea oric ǎ rei uniuni emoţionale. Iubirea, o sf ȃ nt ǎ tain ǎ intim ǎ care-şi arunc ǎ mreajele asupra muritor...

Frica de intuneric Impulsul de mă cufunda in tenebrele intunericului pare suscitat de o pasiune delirantă pe care incă nu o inţeleg. Nici nu mă g ȃ ndesc să incerc să o controlez doarece realizez c ȃ t de pueril ar fi gestul meu şi lipsit de rezultate. Totuşi nu imi este teamă să intru in ceaţa muribundă a grotei zilnice de a trăi in Rom ȃ nia, perpetuul intuneric in speranţe, idealuri sau perspective. O ţară pătimaşă in prostie, abuziv de nocivă in ghidul spiritual pe care il oferă, sinucigaşă in viitorul său, un adevărat călau experimentat pentru tineri ce işi pierd „boaşele” de fiecare dată c ȃ nd in mintea lor se infiripă orice g ȃ nd de a pune bazele unei afaceri. Emil Cioran avea dreptate c ȃ nd caracteriza această naţie drept locul gol al nulităţilor pierdute. Aş merge chiar mai departe, observ ȃ nd cu lux de detalii evoluţia „morandistă” a tineretului şi nostalgia grotească a bătr ȃ nilor după „epocă de aur”, spun ȃ nd că Rom ȃ nia a devenit pasărea Phoenix a pubelei re...