Jurnalul Umbrei:
Jurnalul Umbrei:
Transformari periodice
"Mergand pe strada vad cum lumea isi schimba chipul, in fiecare om ce trece langa mine presimt nuante de sublima definire. Ce stil, cata naturalete in unii oameni, in fete ce zambesc si incanta ochii, in barbati de varsta a treia macinati de griji si suparari ce le termina idealurile si in tineri deziluzionati de nesiguranta zilei de maine. Realitati sumbre dar neglijent de adevarate si deranjante. Traind iar simt ca ma transform si devin ceva ce am incatusat si inchis demult adanc in mine. Frustrari si neajunsurile ce pregnant imi surpa paradisul ce mai ieri il vedeam clar, slabesc lanturile ce Bestia o tineau imblanzita cu usurinta. Acum, cutremurele ce le trimite din interior ma fac sa-mi pierd mintea subreda ce greu dar sigur se insira in mii si mii de bucatele. Personalitati diverse, o candoarea vietii mele, ce discutii, cat am invatat de la ilustrii mei maestrii dar niciodata nu am vrut sa devin el, caci frica ce mi-o inspira ma obliga sa lupt zilnic sa il tin intemnitat. De ce, acum? Sa vad sclipiri si fulgerari ale unei umbre in oglinda ce imi aranjeaza fata desirata de visele neimplinite ale unui maret plan. Si ies, in lume sa ma plimb sa vad noi oameni mai tristi, mai fericiti sa ma bucur sau sa ma intristez de ce au ei si eu doresc dar nu indraznesc a lua. Dar merg mereu tot mai departe, inaintand spre tinta ce nu doare, fara un plan, fara un om alaturi care sa-mi disturbe contemplarea si nu doresc sa vad ce pe mine tot ma doare. Sa-l vad? Poate e sanatos asa, poate e indicat sa caut tot mai mult, sa fie scop, poate asa gasesc raspunsuri. Umbrit de postfata unui gand recurent, raspunsuri? O sa incerc asa, poate delirul nu ma va mai urmari. Dar merg pe drumul meu sa vad de frica aia din interior daca se manifesta in clipe de caldura semi-asurzitoare.
Ma pierd, in vaste momente de coma zilnica, cu ochii deschisi ma duc in lumea unde tot pare a stavili dezastrul putrezit al umbrei ce imi tine companie. Acum esti multumita, sper, caci nu mai am nevoie de un sfat, doar stii, eu am fost crescut multi ci ca un lup in singuratate mea mi-am trasat destinul. Dar tu ai reusit ca un parazit indraznet, siret sa te devii o parte componenta a vietii mele, fals. Imensul D, de la deziluzie, ce iti este intiparit pe chipul ce in mormantul dorului nu ti-l mai port, imi spune ca e timpul sa il las pe cel ce nu arata mila sa iasa si sa-si indeplineasca menirea. El, va face tot ce necesarul fura, va cuteza sa ia ce ilegalul spera si nu va accepta ce restul indura. Devreme m-am trezit si in saracia unei instrument imi gasesc rece alinare, dar fara nici atat, el devine mai puternic. Si daca il las sa iasa ce se va intampla, o oare? Sa fie lumea pregatita pentru o asa horifica incercare? Nu. Riscul prea mare, daune corporale mult prea diabolice s-ar ivi la colt de drum, caci nu avem de-a face cu simpla desfranare, ci Raul reincarnat si groznica lui sudoare. Acu sa dorm, e timpul sa incerc sa imi inec viziunea intunericului ce far de un noroc sa ma doboare, in simturi, in ganduri si sa-mi dea o scurta dulce dezmierdare. Doar somnul imi e aliat, atunci bestia nu indrazneste sa priveasca, sa miste, sau sa strige caci stie ca acolo, eu sunt cel ce niciodata nu moare. Sa fie oare intelept, sa fugi de vesnica incercare? Astept o noua zi, un nou razboi cu mine insumi si lumea inconjuratoare."
