Crematoriul unei sinucideri zilnice
Crematoriul unei sinucideri zilnice
Neantul iluziei de a merge drept in lumea ce ne adaposteste pare ca se estompeaza in momentul cand ne in cale apar oamenii interesanti. De multe ori traim cu impresia ca perceptia noastra asupra mediului inconjurator este cea corecta, de neclintit si fara licar de incertitudine. Sa fie oare asa? Ma indoiesc, in ultima vreme am fost „scolit” de evenimentele ce au survenit in drumul meu fara a constientiza evolutia in sine. Se pare ca se numeste maturitate. Dilema mea survine atunci cand persoane (ce in buletin ar trebui sa fie mature) se comporta complet irational, sa nu spun de o idiotenie legendara. Dar suferim in tacere regresul lor zilnic, ei intorcandu-se timid dar sigur spre stadiul Homo Debilis. Avem cu toti parte de astfel de manifestari ale putreziciunii mentale si comportamentale ale acestor „paraziti” sociali, dar totusi induram si mergem mai departe. Aceasta este si recomandarea generala, etern prezenta in Occident, eu nu te cunosc, nu ma intereseaza ce faci tu atata timp cat nu imi invadezi spatiul personal. O atitudine complet demna de urmat si admirat caci cu siguranta acesta este spiritul pe care trebuie sa il adoptam. Din pacate urmatoarea intrebare vine imediat: „Ce facem cand acesti insi ne deranjeaza, desi noi ii somam sa se opreasca?” Aici intervine capacitatea fiecaruia de a rezista instinctului uneori fondat, alteori nu, de a riposta cu violenta verbala sau fizica. Daca avem de-a face cu „intoxicarea” normala dintr-un club a unei persoane atunci inducerea in eroare poate fi aplicata cu succes sau o retragere subtila caci oricum in 5 minute el sau ea o sa uite tot.
Religiile asiatice predica calm si relaxare mentala atunci cand frisoanele furiei interioare apar. Cateodata nu reusim sa ne estompam aceste tendinte mai ales cand suntem bombardati din toate partile de vorbe delirant de stupide, care ne deranjeaza auzul si mai ales ne zgarie retina atunci cand privim „mentorii” ce le propavaduiesc. Fie ca avem parte de ele la un curs la facultate sau in oras cand iesim cu prietena in oras, calitatea lor tipator de proasta, uf ne poate strica ziua respectiva. Nu este vorba de o superioritate intelectuala sau superficiala (tipic romaneasca si ce o putem recunoaste in peste 85% din populatia "ilustrei" noastre tari) ci pur si simplu de bun simt. Egalitatea intre drepturile fundamentale de ce sa fie incalcata progresiv in cazul nostru? Umbra deficientelor de vorbire si exprimare nu trebuie sa cada zilnic peste noi doar pentru-ca reusim sa mentinem o atitudine decenta si respectabila in relatiile cu ceilalti oameni. Nu pretind o solutie imediata sau nici macar in viitorul apropiat. De ce? Motivul este simplu deoarece cei care ne conduc sunt modelele celor evocati de mine in aceasta postare. Atunci care sa fie forma evadarii noastre, sa mergem in strainatate, in Occidentul civilizat? Sa fie fuga continua practicata de roman in toate activitatiile in care este implicat singura posibilitate? Nu. Cel putin eu cred ca sansa noastra este sa evoluam in stilul nostru caracteristic, sa facem abstractie de persoanele cu dizabilitati de gandire (nu fac referire la oamenii loviti de boli mentale) si sa ne continuam drumul spre atingerea obiectivelor. Cat sa mai arda fitilul lumanarii ce ne ghideaza pasii in viata atata vreme cat vantul lor sufla cu incapatanare sa il stinga? Putem rezista vertical si moral in fata acestor dificultati, doar ca trebuie sa fim curajosi si sa apelam la compania prietenilor nostri, ce ne impartasesc opiniile. In lada de gunoi a lor nu poate iesi nimeni respectabil indeajuns incat sa fie acceptat de restul populatiei "civilizate". Nu pot iesi decat erori...
