Whispers in the dark

De ce?   De ce  suspina Cerul cand adoarme? Doar noaptea-i vie in pasiuni umane, Un codru lacrimat de ochi intrebatori, Cu simt de veghe si line dezmierdari.  De ce privirea florilor atarna greu? Doar vise le alina seva, esenta firii, Lacasul zambetelor femeiesti, zei, Ai alintului vizual, comoara sinelui.  De ce norii isi cara singuratatea in zare? Doar sunt covorul luminos al Raiului, Textura delicata-n pulsatile simplitati, Acoperind confuzia furnicilor terestre. De ce iubirea cladeste casa inimii? E  simplu, nu-i mister sau intamplare, Iubim cu trupul, spiritul intr-o suflare, Pe cel ce zilnic, in voce sau apropiere, Ne aduce calmul dintr-o tandra mangaiere.. de ce?...

                                    Crematoriul unei sinucideri zilnice       Neantul iluziei de a merge drept in lumea ce ne adaposteste pare ca se estompeaza in momentul cand ne in cale apar oamenii interesanti. De multe ori traim cu impresia ca perceptia noastra asupra mediului inconjurator este cea corecta, de neclintit si fara licar de incertitudine. Sa fie oare asa? Ma indoiesc, in ultima vreme am fost „scolit” de evenimentele ce au survenit in drumul meu fara a constientiza evolutia in sine. Se pare ca se numeste maturitate. Dilema mea survine atunci cand persoane (ce in buletin ar trebui sa fie mature) se comporta complet irational, sa nu spun de o idiotenie legendara. Dar suferim in tacere regresul lor zilnic, ei intorcandu-se timid dar sigur spre stadiul Homo Debilis. Av...