Poezie nascuta de viata si timp


Sticle si rasarite

Zile margele nevinovate,
Se-ascundeau in negru-carbune,
De ademenitoarea zeita a firii,
Ce-n bruma nevinovatiei,
Vorbea latent de pietate.

Ce monstru fara remuscare,
Ar arunca cazanul eliberarii,
In trupul deluros al inimii,
Gonind ani lumina-n noapte,
In tot si toate, fara seninatate?

- Dar oare ai inteles tu, drumule,
Dinspre Apus spre rasarit aparte,
Fugind de impliniri neomenesti
Si curve-roabe nespalate?

- Si oare vei vedea vreodata, bunule,
Cum timpul ce ni l-ai oferit, naste,
Diavoli cu suflet de piatra?
Nu curge miere in lacul cu taciune,
Iar cerul fumega ura infuriata,
Si orele par a se supune,
Unei dorinte de cruda razbunare.

Dar oare mai conteaza,
Cand focul arde trupul ostenit,
Iar gheata descompune litere
Si nume?

Pesemne, vidul de raspunsuri,
Halal sonete prafuite,
Sopteste morilor de vant,
Cu o sadica placere:
“Maine nu va fi bine.”

O poezie reala

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Maturitate

EGO