Amurgul gandurilor


Amurgul gandurilor


De multe ori penita creativa pare a rugini, intr-un colt uitat al mintii. In astfel de triste momente, monotonia realitatii atarna grea pe sufletul croit de divinitate pentru a se exprima in litere lipite de o foaie alba. Sentimente, emotii, dezamagiri sau pure stari de exuberanta, merita transpuse intr-o libertate perpetua. Ma gandeam, acum cateva zile pemarginea calma a Bosforului, cum ar arata viata mea fara un licar de creativitate si cum as putea respira daca as fi un simplu robot menit sa faca bani, bani si bani…Atunci am simtit cum sangele fierbea si cum o revolta a celulelor parea a prinde contur. Intelegand de ce unii ilustri contemporani se rezuma doar la o trecere in revista a celor traite prin traditionale metode, port in spate un castel de trairi si povesti menit sa ofere refugiu celor ce, dintr-un motiv sau altul, sunt ca mine. Din putinul mintii mele incerc sa creionez lumi, versuri si constructii menite sa aduca cel putin un zambet pe chipul cititorului. Uneori reusesc, alteori o plasa de negativism pune stapanire pe degetele ce lovesc cu putere in tastatura laptopului si astfel iau nastere postari negricioase. Nu exista scapare din mormanul de moloz care cade incontinuu, motiv pentru care secundele iau forma unor monstri inspaimantatori care cresc in putere si agresivitate...

Lumina sau intuneric? Apoi, o intrebare ce intrece timpul, fara raspunsuri care sa ma satisfaca. Tind sa cred ca, intimitatea dilemei nu poate face individul sa accepte raspunsul unei terte parti. Din punct de vedere creativ, precum Bacovia sau Arghezi prefer intunericul, cu ale sale constructii variate si destinatii eterne. Edgar Allen Poe, unul din dascalii mei in tot ce inseamna scriitura, elogia intunericul deoarece acesta are puterea unica de a revitaliza spiritual creator. Multi oameni nu inteleg acest aspect al beznei ce intra tiptil prin porii pielii si ajunge pana-n adancul sufletului, dand nastere versurile din Amurg, cele mai grele de expus. E usor sa scrii “flori si randunele, dragele de ele, viata e frumoasa cand le ai in casa” insa sa atingi epiderma reala a umanitatii, acel puls plumburiu al inimii, pare uneori un obiectiv imposibil. Totusi, manat de flacarile nestinse ale furiei primordiale, visez noi lumi, unde ceea ce descriu nu exista. Paradoxal, nu? Dar are logica cand vezi cat de multa rautate salasluieste in trupurile unor persoane, care merg zi de zi din casa in casa si o raspandesc precum un virus trimis din Adancuri sa corupa, sa perveteasca sis a ucida…

Astfel, cu ochii plecati, cu mainile jelind calmul unor zile apuse, incep a scrie despre cateva simple evenimente care-mi sculpteaza mintea. Si in ciuda lumii care uneori o port in suflet, am puterea sa va spun “Fericirea fie cu voi, eterni tineri ce sunteti!!”. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Maturitate

EGO