Nesemnat


Nesemnat

Tragicomedia vietii a inceput cu primul gand furat de un sentiment neloial, ce s-a ascuns in suflet precum un parazit fascist. Lista obligatorie, cu lucrurile nedemne de atins intr-o societate manjita de false valori si putoare stridenta, devine din ce in ce mai lunga. Intr-un holocaust al constiintei, instinctul de supravietuire se darama in fata ciorilor prezente in viata de zi cu zi. Timpul devine o relicva, orele se ascund in tufisul mort al sufletelor virgine, neatinse de cultul clubului sau “magia” bronzului nealterat de razele ultraviolet ale desartaciunii. Se dezvolta o neputinta derizorie, lipsita de o plasa de siguranta, in vuietul plans al furtunii ce macina inima.

Ne intarim statutul de prizonieri eterni intr-o tentativa larga de suicid visceral iar viata ne scapa printre degete, precum nisipul nemuritor al mantuirii. Pierduti, ne punem increderea in oameni, investim sentimente si emotii profunde, lasandu-ne prada vulturilor. Raceala atinge sufletul si pe masura ce incepem sa dezvoltam un minimum de empatie, totul se surpa-n vidul neputintei crude. Este usor sa fii nepasator rupand inima in mii de fragmente ce sapa in adancurile pamantului incercand sa ajunga la Hades. Oglinziile incep sa puna chipul ruginit pe un leagan al durerii ce se duce si vine mereu cu intensitati diferite. Obosim sa ne luptam cu sentimentul nenascut al clipelor ce nu vin si pe masura ce oamenii ne dezamagesc si ne improasca cu indiferenta, inutilitatea existentei devine singurul lucru care mai are puls. Unii spun ca viata este un dar de la Dumnezeu si in a lor fericire, incearca sa salveze sufletele torturate de singuratate si neliniste sufleteasca. Uita sa priveasca cu adevarat in durerea celui pe care-l au alaturi si lacrimile ce se lovesc de desertul pamantului locuit de pasi uitati, cad precum strigatele lupilor din departari… dar nimeni nu aude nimic. De ce? Pentru-ca este mai usor sa nu-ti pese decat sa imparti blandete, grija si afectiune. Inchisoarea numita viata, este dura, gardienii nemilosi si niciodata nu vom putea evada. Pacatele devin irelevante. Esuam. Pe o margine de samburi-vise, ne sugrumam de iluzii si noptiile ne lasa fara aer…

Totul se transforma in suspine moarte, in regrete ce se intretin pe holuri intunecate si nimic nu mai conteaza deoarece nimic nu mai exista. Suntem departe de a fi reparati, pe-un pamant in care singurul Lord-Creator este doar singuratatea. 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Maturitate

EGO