Dialog cu sinele


Dialog cu sinele

Pasind pe-un covor de vise albe,
Ce se-ntindeau precum algele marii,
Cazut-am in adancul robilor goi,
Si fara adevarul intiparit in minte,
Pamantul se intuneca peste sine.

Si orb fiind cuvintele-mi pieri,
Iar mut nascut ochii-mi pali,
Gasindu-ma Ingerul mortii crude,
Nebun, muscand din lunca fruntii.
Pustiul vremelnic tandru cade,
Peste corpul fumegand durere,
Iar plang in corpusul tristetii
Si tomul soaptelor pare a muri.

Atatea ganduri evoca trecutul mort,
Ca intr-un balet cu stafii ruginite,
Ce nu danseaza doar rad in cor,
Si-mi lasa-n suflet soapte, de dor
Din maruntaiele Pamantului copt
Pana-n barba Creatorului amator.

Si poate tu, cititorule ispitit de litere,
Te vei scufunda in aerul mortilor mei,
Simtind grotescul neinteles al inimii,
Dar vai tie de-mi vei condamna ochii
Ce vad o lume-n negru pictata zi de zi.
Intorcandu-ma in singuratatea lucie,
Croiesc tacerea-n basme ferecate
De gratiile trecutului ros de sinistre,
...regasite molii...


Comentarii

  1. ".. Şi voi lua din cer
    Ceea ce nu mai găsesc
    Prin stele,
    De când rătăcesc.

    Această gândire mai vreau
    Din câte-am dorit -
    Sau cerul e rece
    La infinit..."

    George Bacovia - Vreodata

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Open your mind!

Postări populare de pe acest blog

Find