Dialog cu sinele


Dialog cu sinele

Pasind pe-un covor de vise albe,
Ce se-ntindeau precum algele marii,
Cazut-am in adancul robilor goi,
Si fara adevarul intiparit in minte,
Pamantul se intuneca peste sine.

Si orb fiind cuvintele-mi pieri,
Iar mut nascut ochii-mi pali,
Gasindu-ma Ingerul mortii crude,
Nebun, muscand din lunca fruntii.
Pustiul vremelnic tandru cade,
Peste corpul fumegand durere,
Iar plang in corpusul tristetii
Si tomul soaptelor pare a muri.

Atatea ganduri evoca trecutul mort,
Ca intr-un balet cu stafii ruginite,
Ce nu danseaza doar rad in cor,
Si-mi lasa-n suflet soapte, de dor
Din maruntaiele Pamantului copt
Pana-n barba Creatorului amator.

Si poate tu, cititorule ispitit de litere,
Te vei scufunda in aerul mortilor mei,
Simtind grotescul neinteles al inimii,
Dar vai tie de-mi vei condamna ochii
Ce vad o lume-n negru pictata zi de zi.
Intorcandu-ma in singuratatea lucie,
Croiesc tacerea-n basme ferecate
De gratiile trecutului ros de sinistre,
...regasite molii...


Postări populare de pe acest blog

Ascultă-mi vocea

Smile

Frunza de artar, partea a II a