Roua unui zambet
Roua unui zambet
Din bruma unei dimineti ce purta cu mandrie culoarea rosie a unor trandafiri vii, apare cu fala in suflet si voiosie in inima, un timid zambet. Avea un chip aparte, un rozaliu calator ii sublinia tenul tanar si un tremur fermecat ii clatina buzele sus, jos intr-un ritm rebel dar totodata extrem de ordonat. Leganat de Luna si mangaiat de chicoteliile stelelor nazdravane, el soptea Universului "Doamne de acum, vei voi sa ma aduci la sanul tau, as fi impacat cu teama, caci am iubit, iubesc cu drag, Erosul viu si fara de dusmani." Gradina Edenului singular, in doleante si pasiuni strigente, parea a fi un cumul de ani, peste copilul batranior dar fericit in corpusul etern.
-Ce zestre ai tu zambet clar? Si unde este a ta mult-prea alintata armata? Caci vin acum in umbra ta, cu divina lumina sa stiu si Eu ce am creat, sa stiu de fii Mei au spalat rusinea.. Ii vad atat de dezbracati, fugind in negura vietii, darul Meu suprem, fara ghidul sufletesc, fara placerea de a fi, fara caldura de a simti fiecare fibra a viselor reinsufletite de fiecare puls. Unde sa fie glasul comun al fericirii? Am sadit-o adanc in constiinta si vigoarea tuturor iar acum, vad cum se scurge arsa de indiferenta pe langa ale umanitatii regrete "fratesti". Zi-mi tu zambet, sa nu vina iar Potopul, ca apa sa stearga prezentul si sa-l metamorfeze intr-un trecut demn de mila? Oare nu am fost prea indulgent, oare nu e timpul pentru un nou Legamant, un nou si non-lumesc Testament?
Precum vuietul tulburator nascut din urletul unui lup singuratic sub fundalul unei furtuni mute dar in lacrimi asurzitoare, cuvintele celui ce a Creat miscau fiecare fir de iarba, faceau atent fiecare gand si conturau peisajul viu al frumusetii (fara de majuscula). Zambetul inocent in a lui plimbare, suspect de lina, nu simtea fulgii acizi nascuti din neant, chemati de vocea Lui, pentru a salta simplitatea din fiinta ciudata care intrase prin efractie in gradina demult uitata a Timpului.
-O scumpa floare spune-mi tu de nu aerul aici suspina dupa companie? Eu zambesc dar simt cum aceasta maiastra "revelatie" minunata in fiecare secunda are dorul drept peceta existentiala. De ce nu este altcineva aici si mai ales cum de a voastra delicata dar atat de spectaculara "voce" nu este auzita de nimeni? Oare eu sa fiu primul oaspete imbratisat de starea pura a superlativului suprem? Nu as stavili prea mult caci Soarele aici, arde iar teama m-ar termina in eventuala noapte ce ar urma, asa ca tu, flori si voi emanatii ale Naturii stati tinere in ceea ce sunteti, in chipul meu, cu grai de sine feeric.
In crima de a fi un zambet, las totul dezbinat in lumina si ma fac neiertator in deplinul pacatos al firii unui uman calator. Se vor intruni sinoade neinduratoare si in miros de tamaie, anatema "Cavalerului de Arama-Sura" se va aseza cu gratie deasupra capului meu. Ma las purtat de supletea unei corzi intinse de vioara spre Campiile Elizee ale unor ochi ce ma privesc cu caldura si grija, incercand sa inteleg de ce un simplu zambet, nu e destul pentru a fi impartasit in doi. Misterul se va ridica si Adevarul va fi compus din elixirul vietii "vii" si onoarea de a fi cu adevarat iubit. Oare vom fi si noi partasi la un miracol? (poate, poate asa zambetele se vor inmulti si vor impanzi inimile oamenilor).
