De-ale destinului chei
De-ale destinului chei
...Exista o clepsidra a vietii care prin ale ei granule, minutios colectionate de inima si de suflet, ofera omului pasiunea si puterea de a infrunta fiecare obstacol adus in cale. Mai devreme sau mai tarziu privim catre oglinda sufletului, in dorinta expresa de a intelege fiecare gest, cuvant si actiune pe care cu nonsalanta vacuumul derizoriului le absoarbe. Cateodata ne minunam cand propria reflectie ne cearta, aducand argumente pertinente, atat de dispretuite de noi si atat de aclamate de ai nostri "prieteni". Totusi, ramanem pironiti intr-o speranta, cladita pe caracterul, personalitatea si valorile pe care le iubim, ce zilnic ne sopteste ca ziua de maine va fi mai linistita, mai frumoasa si, poate, de ce nu, mai calduroasa cu a noastra inima. Vrem nu vrem, sub auspiciile unui indezirabil cumul de ore, lucrurile se revarsa asupra noastra, intr-o multitudine de forme si intensitati, ce necesita un efort consderabil din partea noastra pentru a rezista presiunii. Traim si din acest simplu motiv trebuie sa ne bucuram, sa plangem cu profunzimea unui copil mic, caci altfel daca ne prefacem, devenind doar niste marionete in marele joc al mortii.
De ceva vreme m-am gandit la lucrurile cu adevarat importante din viata unui om, pentru a incerca intr-o oarecare masura sa stabilesc anumite prioritati, un sublim ghid catre fericire. Americanii, dupa cum bine stiti, au amendat in a lor mareata Constitutie dreptul individului la "the pursuit of happiness" (Thomas Jefferson), dar oare ce inseamna acest accedent inspre fericire in conditiile impuse de o societate superficiala, "urata" si limitata? Evident, referinta este la traiul din Romania, desi in conditiile actuale nici americanii nu duc lipsa de cele expuse, drept "calitati", de mine, societatii in genere insa acolo vorbim despre o mentalitate vast superioara in raport cu greutatiile vietii. Uneori este greu sa ating suprafata delicata a ceea ce inseamna "living in Romania" deoarece ma vad nevoit sa fiu critic si implicit voi ma veti eticheta drept rau. De altfel, trebuie sa recunosc ca pe masura ce zilele devin luni, ma intalnesc cu din ce in ce mai putine motive pentru a ramane in aceasta tara prafuita, ruginita, fara repere si mai ales fara caldura. Exista in vastitatea societatii, fie tineret sau cei trecuti inspre ultimul drum, o glaciala interdependenta care suscita la dezvoltarea indiferentei si ignorantei. Unde, in aceste circumstante, putem plasa speranta? Pana la urma chiar daca multi "limitati" considera ca banii reprezinta tot, constientizarea profunda a realitatii la un moment dat ii va lovi pe acesti copii ai materialismului si socul va fi devastator...
Traim cu impresia ca banii aduc fericirea, ca ei au acea putere tainuita de Univers de a da nastere unor zambete dar, un mare dar: geneza este falsa, evolutia este superficiala iar finalitatea inconjurata de reprimari, dezamagiri si deziluzii. Vrem acel tricou, aceea masina, acei adidasi, lucruri ce noi credem cu putere ca ne vor aduce bucurii pentru ca atunci le luam, sa ne gandim "bun, si acu?". Dispare sentimentul de implinire si apare depresia temporara urmata de cea progresiva. Personal, ma situez in tabara celor care considera ca fericirea vine din interior, din implinirea sinelui ca urmare a unei simbioze cu mediul inconjurator. Din nefericire, este extrem de dificil sa mentii aceasta stare de comuniune intacta, deoarece partea emotionala surprinde pana si cea mai antrenata minte. Chiar daca oamenii sunt rai si ignoranti in raport cu noi, nu trebuie sa ii desconsideram si sa ii alungam din preajma noastra. De ce? Apoi, cu ce suntem noi mai buni ca respectivii, care vor, in modul lor, acelasi lucru, sa fie fericiti. Trebuie totusi sa subliniem ca modul lor de a lua fraiele fericirii inseamna o volatila calcare pe "cadavre" fie ele emotionale, materiale sau sufletesti. Oamenii vor fi oameni, in orice zona a globului iar mereu samanta egoismului primar va manji orice tipar al gandirii umane. Cineva imi spunea recent ca "animalele cu doua picioare sunt mai rele decat cele cu patru", tind sa cred ca avea dreptate.
Fericirea inseamna iubire, spunea Iisus in mai multe cuvinte si cu o mult mai extinsa intelepciune decat cel care scrie aceste randuri. Ca de obicei parintele crestinismului si pastorul sufletelor noastre avea dreptate. Iubirea cu adevarat reprezinta singura cale reala de a fi fericit. Ea poseda acele calitati divine care fac din furie liniste, din monotonie pasiune, din rautate bunatate si mai ales din singuratate implinire langa celalalt. Poate ca inca sufar de virusul naivitatii dar, raman la parerea ca doar iubirea poate mangaia pana si cele mai aspre aspecte ale vietii noastre...
 |
| hope. |
