Whispers in the dark

Constiinta mortii Montaigne: "Nu se afla loc pe pamant unde moartea sa nu se poata gasi - chiar de ne-am rasuci mereu capetele spre toate zarile, ca intr-un tinut straniu si amenintator... De-ar exista vreun adapost in fata mortii, n-as fi eu omul care sa fuga de el...dar e nebunie sa crezi ca vei izbuti...Oamenii vin si pleaca, alearga si danseaza, dar nu sufla o vorba despre moarte. Toate bune si frumoase. Dar cand vine moartea - pentru ei, pentru nevestele lor, copiii lor, prietenii lor - insfacandu-i fara de veste si nepregatiti, ce furtuni de patimi ii coplesesc atunci, ce mai plansete, ce porniri nestapanite, cata deznadejde!... Sa facem primul pas prin care sa lipsim moartea de marele ei avantaj asupra noastra si sa adoptam o cale opua aceleia comune; sa-i smulgem mortii caracterul misterios, sa o frecventam, sa ne obisnuim cu ea; sa nu avem nimic in minte mai ales decat moartea...Nu stim unde ne asteapta ea: s-o asteptam de aceea in orice loc. A te desprinde cu moartea...

"s olitar...  Printre tri stetea re sadita de vreme, si vidul aridului teren de maine, Adun ultimul  suflu purtat, De uratul din mine.  Acum, mormantul florilor  se  surpa, Rebotezandu- se altarul prafului  sur, Un  singur acolit, mort  si dur, Eu, al nimicului ruda.  Umbra frunzelor rumenite de  sete, Timid,  se-a seaza pe ste trupuri frante, Con struind poteca in spre Ab solut, Iar,  sunt eu  sur sa, crud  si nevrut.  Maica  sangelui infectat de injectabile iluzii, Incepe a predica de spre incipiente vi se, Dar huiduita  se retrage in grota  simplitatii, Rocile  se  sfarama, murim in realitate.  Din cununia mon strilor, geneza mea, Ofera taina neinitiatilor ignoranti, Zadarul ii va margini-n gre seala, De a fi cuno scut o naluca vie in zi, si moarta-n noapte, eu ...."  Timp .

Nefiresc şi obositor     Cum poţi sfida stindardul şoaptelor pierdute in negura visătoare a vieţii? Nu poţi, incerci zilnic prin diferite metode, teorii existenţiale, practici orientale, „remedii” ce trebuiesc testate dar cu siguranţă eşecul este parţial garantat. Sentimentul, ca entitate simbiotică respiră greu, pe zi ce trece se aproprie de propria ruginită etichetă din vacuitatea coşurilor de gunoi. Oric ȃ t de mult ar incerca să evadeze din starea recurentă a unui castrat şi perfid anormal destin, cauţionat de s ȃ ngele ce incă se prelinge in jurul rănii ce strigă zilnic puternic in văzduhul inconjurător „Răzbunare!” nu va reuşi dec ȃ t să inregistreze incă o infr ȃ ngere usturătoare. Din abisul ascuns al unui intuneric camuflat subtil se reintoarce la rădăcinile at ȃ t de familiare un z ȃ mbet nociv şi demonic, cel al suicidului moral.    Ce grozăvie macabră dar ce lină salvare, patronată de regretatul de optim emoţional, echilibrul suprem al activit...

      Apusul gandurilor      Intr-o nota delicata ma desprind complet de lanturile otravite ale lumii terestre si incerc brutal sa ating logica efemerului. Cautionat de inocenta spiritului si de socraticul sentiment de curiozitate pura, incep lupta zilnica cu intunericul ce vast, scurt si puternic ma cuprinde coplesindu-ma cu trairi intense si apoi ma arunca in lumina orbitoare ce imi zgarie retina. Sevrajul resimtit dupa pierderea „onoarei” de a coexista cu tenebrele cateodata pare ca se transforma intr-o lupta in care singurul rezultat nu poate fi decat infrangerea fara echivoc. De ce totusi aceasta lupta continua cu partea intunecata a lucrurilor? De ce sa nu astern ca un invatacel dibace si obedient in fiecare text culorile roz si vii ale vietii, partea facila si simplista a vietii? Gandurile, cum spun majoritatea oamenilor de cultura, reflecta experientele anterioare simtite, imaginate sau dorite. Apoi introspectia aleasa de...

Sufletul spune De ş ertul frigului coboar ă falnic peste frigidul suflet, Si atenteaz ă crunt la pulsul respira ţ iei marionete, C ă ci doar un vis, timid din umbr ă se mai vede, F ă r ă recul surp ȃ nd calvarul mereu nociv ş i delirant.  Eu sunt aici, pierdut in lumea trist ă a necuv ȃ nt ă toarelor, Sub patima otr ă vitelor suspine ş i palme ascu ţ ite ce m ă dor. Ograda mea sustrage zilnic din curaj iubirea, promisiuni, Dar obosit m ă resemnez cu patosul din grotesc al ei.  Abatele de dincolo m ă cheam ă , m ă strig ă doar m ă ş tie, S ă vin necontenit, cu inima mea sur ă s ă -i ţ in lui companie. Si nu pot refuza comoara, onoarea singur ă t ăţ ii mele piere, Un lic ă r inocent de fericire se infirip ă la noua inmorm ȃ ntare. Si contempl ȃ nd castrarea aici pe malul m ă rii cristaline, B ȃ nd sarea lacrimilor neobosite, ridic ş i scap caren ţ a vie ţ ii. Cu-o ultim ă suflare, efortul pare neobr ă zat dar s...