Pe-o banca din Copou


Pe-o banca din Copou

Taceri stridente, manunchi de durere,
Trotuare inghetate in vid de miez de noapte,
Rebele ganduri fara drum,
Mi-amintesc de pasii candva ursiti spre tine.
Priviri strafulgeri, gonite de amintiri,
Plutesc pe nori pufosi, uitati in nemurire
Si uite iar cum sufletul stingher,
Apune-n nebuloase zari.
Turlele trecutului bat cu amaraciune,
Furia se scalda-n cenusa iubirii,
Ce s-a dus precum zglobii monezi,
In beciul strazilor atat de pustii.
Sa mai vii?
Se duc clipele trosnind a tine,
Deasupra zidurilor daramate, ochilor arsi
De vise-promisiuni si sarutari-amante.
Despleteste-mi ferestrele de pe trotuarele
In care te priveam, iubeam si pretuiam;
Da drumul ploapelor ce noaptea adorm
Cu lacuri de sare drept unica companie!

Taceri, tacut-am ore, zile de vantul rece
Prin suier delirant in cruda noapte,
Usor ma intreba:
Cand ai de gand sa incepi sa traiesti? 


Postări populare de pe acest blog

Ascultă-mi vocea

Smile

Frunza de artar, partea a II a