Amintiri si-o poveste

Amintiri si-o poveste

Calatorind in codrul diminetii, cu ochii patati de somn, mintea abia, abia functionand si inima plecata undeva prin zari si departari cautand si cautand, am dat peste o poveste pe care din cand in cand o citesc cu atentie si drag. M-am gandit sa o zidesc in paginile acestui umil blog, monument al unui zambet fara egal. Cu permisiunea voastra:

El si Ea.

Ea purcede catre El.

El o asteapta jos, pe primul peron, imbracat lejer, cu o pereche de pantaloni scurti si un tricou dar nelipsit de cel mai important accesoriu uman, zambetul. Lumina Lunii era mult prea slaba pentru El si pentru ca isi dorea sa o priveasca mult mai atent si mai clar, o invita cu ganduri calde si fara intentii indecente in micutul sau cuibusor. El, degajat si fericit ajunge pana in mijlocul camerei in timp ce Ea ramane pierduta si rosie in obraji in pragul casei. Ii era rusine. Era imbracata foarte gros pentru luna lui cuptor.

El isi intoarce privirea catre Ea, se uita adanc in ochii ei in timp ce pasii sai se apropiau discret de Ea. Cu o mana o strange puternic in brate, cu cealalta ii cuprinde ceafa, o izbeste de usa si o saruta discret pe coltul gurii.  Zambeste. Dar nu poate sa ignore cat de gros era Ea imbracata. O prinde de mana si o conduce intr­­ un loc micut, intim si curat. Vrea sa o dezbrace.

Incepe sa ­i dea jos prima haina. O dezbraca de emotii, naivitate, vise si iluzii. Zambeste din nou, o considera o lupta usoara. Continuua cu timiditatea, teama de a -si exprima gandurile si sentimentele, pesimismul si nehotararea. Realizeaza ca lupta devine dificila. Incepe sa­-l cuprinda o oarecare stare de discomfort emotional si ii sfasie cu dintii orgoliul si aroganta, haine de care Ea nu a reusit sa se dezbrace intreaga viata. Continuua intr­-un ritm alert cu mania, lipsa de curaj, nehotararea, egocentrismul, vanitatea si inconstienta. Ii netezeste usor cu palma stanga naturaletea, in timp ce cu palma dreapta ii deschide nasturii demnitatii.
In mintea lui era un singur gand: ‘’Doamne, cat de gros poate fi imbracata’’. Agitatia si teama il cuprinde dar brusc, primeste un impuls rational. Se opreste, o priveste de jos in sus, se roteste in jurul Ei, se opreste in spate si o strange cu toata forta in brate, o mangaie de la gat in jos, incet, putin cate putin. Stia ca ascunde ceva. Si asa descopera cele doua buzunare. In tot acest timp El uitase sa ii controleze buzunarele. Intr­-unul descopera visurile, idealurile, dorul amintirile si sperantele in timp ce, al doilea, ascundea frica, lipsa de vointa, lacrimi, ura, dezamagirea, letargia si capriciile. El considera ca lupta s-a incheiat.
Ea ramane goala in acel loc micut, in timp ce El pleaca. Cu lacrimi in ochi, cu minima putere pe care Ea o mai detinea il striga, spunandu­-i: ’’Dragul meu, ai uitat ceva.’’

Sec si fara constiinta, El ii raspunde: ’’Stiu, dar ce sa fac cu el? Nu imi este necesar’’.

Ea insista, calcandu­-i pe urme si implorandu­-l, tragandu­-l de mana:’’ Te rog, ia­-l. Este urat, pierdut si de timp prafuit’’.

El se intoarce catre Ea, zambindu­-i ironic si imbrancind­-o. Plina de furie, isi aduna sufletul de pe jos si il loveste peste ceafa, spunandu-i: ’’Daca tu nu ai nevoie de el, eu de ce l­-as mai vrea inapoi?’’.

El se opreste la exclamarea acestor cuvinte, isi intoarce privirea, mintea si inima catre Ea, uitandu-se cu uimire la sufletul ce se zbatea grav pe jos, langa bancuta. Se aseaza langa Ea, o imbratiseaza, amandoi privind cu sange rece la moartea sufletului.
El: ''Cum ai putut sa faci asta?''
Ea ii raspunde in soapta : ''Macar eu am stiut ce inseamna sa ai unul.''