Ploaia


Ploaia

Afara ploua cu lacrimi putrezite,
In mine cu rauri si fluvii virgine,
Si totul pare a se darama-n umile
Uitate sentimente…
De ce Cerul acum ma pedepseste,
Cu franturi de cruda amaraciune,
Si viituri de dureri-nebuloase?
Oare mainile mele nu creat Frumosul,
In pergamentul vietii de iubire?
Eh, Doamne, da-mi gratie-n nemurire,
Si celor din cimitire ragaz de gandire.
Oare sufletul meu nu a lasat,
De-a lungul drumului lumii de stire,
Ca ochii mi-s loviti de jugul uitarii,
Secati de amaraciune si arsi de taciune?
Dar, grota clovnilor rapusi de iubire,
Ma cheama iar cu pura nerabdare,
Caci trupul pute a sluta nebunie,
Si inima respira ura…
A venit timpul, alaiul noptilor-suspine,
Cu sabii ascutite, cuvinte indiferente,
Rapindu-ma intr-o clipa, uitandu-mi epitaful,
Iar cei ce ma stiau, rad cu lacrimi botite.
Va voi gasi la al meu mormant de sare,
Cand voi pasi cu dreptul inainte,
In vesnicia celor de suferinta umbrite.
Sunt viu dar mort pesemne,
Cand florile-cadavru rasar in vise,
Rupand din pustiul duhnind a mine,
Lumina ce odata nastea mantuire. 


Comentarii

  1. Cand ochii sunt inchisi, viata respira vise nedemne totusi toti astepta lasarea noptii cu nerabdare. Apoi te trezesti la realitate, inspiri dzamagiri si sirul slinos al durerii si chiar ca noaptea devine un taram al fericirii.
    Cei care simt ploaia expusa de mine in poezie, stiu ca cele mai frumoase lucruri nu au puls deoarece cei ce vorbesc si amagesc sufletul ii dau nastere si o mentin pentru o perioada indelungata de timp.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ploaia sufletului nu se termina niciodata. Ea vine si rasare in fiecare zi cu picaturi amare ce sufoca sufletul. Ma bucur ca am ajuns la aceasta poezie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se va duce si aceasta ploaie, nu are obarsie infinita. "Ochiul" furtunii nepasatoare trece, picaturile devin tot mai rare, timpul apune si Rasaritul iar moare.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Open your mind!

Postări populare de pe acest blog

EGO

Maturitate