Constiinta mortii

Constiinta mortii

Montaigne: "Nu se afla loc pe pamant unde moartea sa nu se poata gasi - chiar de ne-am rasuci mereu capetele spre toate zarile, ca intr-un tinut straniu si amenintator... De-ar exista vreun adapost in fata mortii, n-as fi eu omul care sa fuga de el...dar e nebunie sa crezi ca vei izbuti...Oamenii vin si pleaca, alearga si danseaza, dar nu sufla o vorba despre moarte. Toate bune si frumoase. Dar cand vine moartea - pentru ei, pentru nevestele lor, copiii lor, prietenii lor - insfacandu-i fara de veste si nepregatiti, ce furtuni de patimi ii coplesesc atunci, ce mai plansete, ce porniri nestapanite, cata deznadejde!... Sa facem primul pas prin care sa lipsim moartea de marele ei avantaj asupra noastra si sa adoptam o cale opua aceleia comune; sa-i smulgem mortii caracterul misterios, sa o frecventam, sa ne obisnuim cu ea; sa nu avem nimic in minte mai ales decat moartea...Nu stim unde ne asteapta ea: s-o asteptam de aceea in orice loc. A te desprinde cu moartea inseamna a te desprinde cu libertatea. Un om care a invatat cum sa moara s-a dezvatat sa fie sclav."

De ce oare ne inspaimanta atat de mult moartea incat ne este teama pana si sa o privim in interiorul nostru? Totusi, undeva in adancul nostru, stim ca nu o vom puteam ocoli la nesfarsit. Milarepa (poet si intelept budist) spunea ca "Obiectul acesta numit cadavru si care ne inspaimanta atat de mult, traieste cu noi aici si acum." Adevarul este unul relativ sumbru: cu cat amanam mai mult sa infruntam moartea, cu cat o ignoram mai mult, cu atat sporesc frica si latenta nesiguranta care ne bantuie spiritul. In plus cu cat incercam sa scapam de frica, cu atat ea devine mai monstruoasa, mai infricosatoare. Un lucru este cert, moartea este un vast mister si doar doua lucruri se pot spune cu certitudine despre ea: este absolut sigur ca vom muri si este nesigur cand sau cum vom muri. In ceea ce inseamna relatia noastra cu moartea suntem precum niste copii ce-si acopera ochii la un joc de-a v-ati ascunselea si cred ca astfel nimeni nu-i vede.

De ce exista aceasta teroare a propriei mortalitati? Raspunsul este simplu: fiindca dorinta noastra instinctiva este sa traim si sa continuam sa traim, iar moartea inseamna sfarsitul brutal a tot ceea ce ne este familiar. Dezvoltam de-a lungul vietii sentimentul ca ka venirea mortii vom fi cufundati in ceva complet diferit si astfel devenim pierduti intr-o ambianta terifiant de nefamiliara. Un alt motiv pentru care ne temem de moarte este acela ca nu stim cine suntem. Credem intr-o identitate personala, unica si separata, dar daca avem curajul s-o examinam, descoperim ca ea depinde in intregime de o colectie nesfarsita de lucruri care s-o sustina: numele nostru, "biografia", partenerii, familia, locuinta, serviciul, prietenii, cartile de credit si multe alte lucruri superficiale si lipsite de reala importanta. Pe suportul firav si extrem de delicat al celor enumerate mai devreme, ne cladim intreaga identitate si implicit siguranta, care in fond inseamna nimic. Lipsiti de aceste mizilicuri materiale suntem pusi in situatia de a ne intalni cu noi insine, o persoana pe care nu o cunoastem, un strain fara vlaga alaturi de care am trait tot timpul dar pe care n-am dorit niciodata cu adevarat sa-l intalnim, sub nici o circumstanta. Din acest motiv poate si incercam sa ne "imbracam" cu activitati zgomotoase de tipul cluburilor, iesiri, drumetii, in companii false si reci...astfel ne asiguram ca nu vom ramane niciodata singuri si in tacere cu acest "strain". O dovada de imensa lasitate ce mananca sufletul si darama spiritul chiar de "prezentul" pare a fi placut si "fericit". Totusi, cand moartea isi aduce gluga si o indreapta catre noi, realizam ca ne-am mintit cu repetitie si in profunzime. 
death is just the beginning 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Maturitate

EGO