Miracolul sufletului


Miracolul sufletului

“Intr-o tanara obscuritate fara temei, pasii inimii par a se pierde uneori, prin valtoarea celor nesupuse legilor firii. Ochii, lacrimand roua sufletului si obrajii, coline netede croite de juvenila Atena, se rusineaza cand in gratiile lumii sangerande o sclipire de reala frumusete isi face aparitia. Plecaciuni riguroase in fata curajului, gesturi de o copilarie atinsa de lirica ingerilor copii, pulsul ridicat rivalizand furia magnifica a cascadei Niagara, maini mazgalite de nerabdare si inima gonind in campul vesnic si interminabil al iubirii; toate se aduna la Sfat, in coltul nepatat de ura al mintii si incep a discuta, a contempla, a pune la cale fragezimea unui prim dar ultim sarut. Totul se supune unei linisti fara cusur ce respira, cu sfiala, clinchetul viselor. O voce lina, mireasma de inger, imbratiseaza fericele munte de clipe oneste, fara apus.

-Aievea, prin valurile albe ale marii, te-am cautat zilnic iar noaptea fugeam pe siragul de stele golase incercand sa prind, macar pentru o seunda, tandretea chipului tau. Cu sufletul am pasit, in murmurul prapastiei fara fund si de acolo m-am ridicat, ranit, cu mii de cicatrici pe o inima sfasiata si abandonata, pledand pentru o frantura de reala iubire. Profet al nenumitei emotii, gardian al gingasiei dintre buzele carnoase, umplute cu miere divina, ma prezint tie, maica a literelor pure si-ti jur credinta. De furtuna, cu al ei alai de fulgere si tunete oarbe, va indrazni sa rasara in jurul meu, promit ca voi ramane pironit idealului, caii catre ochii ce surpa fibra oricarui suflet ratacitor, incalzindu-i esenta. De timpul ma va ataca cu ore chinuite de umbra noptilor reci, voi starui in gandurile ce-mi aduc caldura nepretuita a imbratisarilor create, precum sibila de la Delphi, demne de un Imperiu atemporal. In singuratatea intunericului voi sti, voi simti ca sunetul vocii tale ma va proteja de rau. Incredintat de-un ocean de ganduri si-un tom de galaxii sentimentale sa duc faclia inimii celor care nu vad, loviti de malitiozitatea indiferentei sau muscati de coltii mucegaiti ai suferintei, incep sa sper ca prin gratia linistii tale, printr-o poezie sau cantec de cuvinte le voi alina durerea. Maica, asculta-mi graiul ce strabate cortina care se lasa dupa un timp scurt, ferit de indiferenta otravitoare care mi-a fost servita cu atata placere, si urmeaza-mi lumina nascuta din sufletul tau dar care locuieste in al meu.

Pe-un val de sarutari, Luna incepe a-si construi patul de nori, zambetul cerului dispare timid. In timbrul celor spuse un vant aduce apa necuvantatoarelor sentimente. Ele, dragi muze ale trecutului falnic apun in negura timpului, pastrand in corpul durerii, cenusa celor ce nu au fost. Candva centrul atins de divin, somnul novice s-a imbracat in straiele departarii si usor simte cum totul se linisteste. Veninul a omorat, crima a fost scrisa in pergamentul Celui de sus, retributia paleste de rusine caci totul intr-un mod sau altul se intoarce. Zambete fine se oglindesc in Universul ochilor ce inteleg virtutea simpla de a fi un om iubitor de oameni.

Invinge durerea, razi cat se poate, caci tot la zi ajunge si cea mai lunga noapte...
William Shakespeare 
Aripile inimii

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Maturitate

EGO