Frunza de artar: Urma unui Apus
Frunza de arţar: Urma unui Apus
Remi devenea conştient de primejdiile ce il păşteau la fiecare colţ, ştia că temerile sale erau justificate iar nou descoperitul imbold se pierdea la fiecare briză mai puternică a vȃntului. Norii ignoranţi il priveau cu milă pe trecătorul dezamăgit de noul test care era anunţat de solii nesiguranţei sale, ce creştea şi creştea. Un sentiment cunoscut, un vechi inamic devenit prieten pentru o bună perioadă de timp. Totuşi tȃnărul inainta, frunza de arţar o pierduse la ultimul popas, cȃnd vȃntul intr-un mod brutal i-o furase. Si aşa, părea că noaptea se apropria cu o repeziciune ce il ingrijora deoarece se simţea nepregătit să infrunte din nou labilitatea inchisorii din care tocmai ieşise. O noua capcană din partea Timpului, un nou motiv pentru capturarea efemerului in studiul său, din nou conştientiza că se apropia valul delirant al amintirilor. Ajunsese in faţa unei răscruci de drumuri, in dreapta continuarea drumului de ţară ce il adusese, in stȃnga un drum prăfuit, negricios, inspăimȃntător iar in spate drumul spre fosta lui casă. Alegerea ii măcina chipul, gȃndurile ii mureau unul cȃte unul, fluxul de ideii nu ii mai conferea protecţie, mult iubita lui raţiune ii intorcea violent obrazul.
- Inchis in propria minte, nu am văzut nimic. Orb faţă de restul pierduţilor ce mişunau in jurul meu fără permisiune, mă complăceam in destinul statuat de cea care rupsese firele logice ale minţii mele iar recent incepeam să văd, cu chiu cu vai. Ajuns aici nu ştiu pe unde să o apuc. E clar că momentul este instincual pierdut in derizoriu căci pietrele şi drumul bătătorit de mine pȃnă acu păreau să inspire siguranţă şi incredere, dar iar a apărut indoiala. Nu a mai avut grijă de integritatea spirituală a mea şi a chemat norii, strigătele din depărtare şi mai ales a intreţinut gȃndurile nocive din mine. Tind să recunosc că sunt dezamăgit de bătrȃn, care nu mi-a oferit suficiente detalii pentru a mă opri şi a mă intoarce acasă. „Gandeşte cu inima spunea el, mergi inainte şi indură obstacolele ce vor fi” pff, ce idiot boşorog, sfaturi puerile. Acum sunt aici, mă uit şi mă văd cuprinzȃnd cu inima un drum, cu mintea altul şi regresul, călătoria de intoarcere. Regret că nu am fost suficient de explicit cu mine insumi incȃt alegerea să fie clară, dar se pare că fluierul a sunat, ora a venit, gratiile se strȃng din nou in spatele meu. Ce rost mai are să aleg, cȃnd nu ai ce.
Timpul a vegheat multe sezoane asupra tȃnărului Remi, ce incă se află la răscruce, pierdut in gȃnduri şi răspunsuri fără ecou sau destinatar. Praful şi buruienile il ocolesc, animalele nu ii vorbesc, căci el incă se uita atent dar hotărȃt spre totul şi nimic.”
„Raţiunea nu poate decȃt găsi soluţii problemelor aparent fără răspuns. Iraţionalul nu oferă decȃt evadarea simplă dintr-o capcană ce nu există. Uneori ştim...care este drumul cel bun, dar dacă refuzăm să avem curaj atunci sufletul nu se va vindeca niciodată, iar remediul intotdeauna se simte...” Blue.
