Frunza de artar, partea I

Frunza de arţar 

„A mai trecut o zi şi sub sărutul rece al nopţii un singur om mai respira, un singur membru al covorului de patimi şi pasiuni incă rezista tentaţiei de fugi, Remi. El incă nu ştia că clepsidra arata că venise momentul să plece şi de altfel nu ştia cȃt să mai şovăiască intr-un loc atȃt de terifiat, insă ştia care era destinaţia: acasă. Destinul lui fusese pecetluit, urma să treaca prin focurile vii ale incertitudinii şi ale fricii constante, iar nimic nu urma să mai fie la fel. Se uita in jurul camerei dezgolite de orice mobilier şi la nivelul scăzut de lumina ce vag ii intemniţase mintea in cea mai mare parte a timpului. Pierdut pentru un moment in propriile gȃnduri, timpul apare ca un fulger năprasnic şi ii transmite un sigur mesaj: „incepe aventura, iesi din această inchisoare, trezirea.”
- Nu am să mă mai intorc aici, casa blestemată, coridă nocivă de cuie ruginite, dureri şi idealuri spulberate. Te vei transforma intr-o cavernă primejdioasă, o amintire distantă de care nu voi duce dorul. Plec acum, plec şi las in urmă tot răul din mine căci locul unde am să ajung nu are esenţa răului pavată in podeaua răuvoitoare pe care mi-am aruncat lacrimile, şi vai cȃte au fost. Arunca tȃnărul vorbele in neantul inconjurător şi cu ghiozdanul negru in spate, porneşte atent spre uşa de la intrare şi implicit intr-un loc ciudat, nou şi misterios: afară.
Cu o sfială de inţeles, doar nu mai ieşise din casa de trei ani lungi, presăraţi cu dileme şi rigoare intelectuală, face primul pas in lumina coverşitoare ce ii imbrăţişează simţurile şi palida sa faţă. Copleşit pentru două-trei minute reuşeşte să se adune şi să porneşte cu incredere in lumea largă iar destinaţia secreta ii alimenta fiecare gȃnd şi pas. Intrȃnd cu precauţie in mormanul de sunete şi mişcări, Remi simţea cum sȃngele incepea să prindă energie, cum inima ii bătea mai tare şi cum fluxul de idei devenea mai limpede, ştia cu certitudine că este pe drumul cel bun. „- Ce prost am fost, chiar idiot, am irosit asemenea momente efemere pentru un rȃnd jumate de corectitudine mentală.” Işi spunea timid Remi, cu gȃndul zburȃnd spre meleagurile ce urmau a fi descoperite in curȃnd.
Ceas de o oră tȃnărul sovăielnic mergȃnd pe poteca bătătorită a unui tărȃm demitizat de ţară, realizează că nu ştia unde se află sau care era traseul corect. Totuşi nimeni nu era in preajma sa pe o rază de cam un kilometru, considera el scanȃnd cu atenţie orizontul, ce era de făcut in aceste dezamăgitoare condiţii. Teama şi incertitudinile il cuprindeau iar exuberanţa afişată nu cu mult timp in urma incepea să se transforme in indoială pertinentă.
-Pss, psss, tinere, tinere, vino aici. Vino măi copile inspre mine şi o să te indrum eu. Se auzea o voce timidă iniţial, adusă de vȃnt din dreapta lui Remi.
-Cine vorbeşte, cine eşti, ce vrei? Ia tot ce vrei, nu am bani, nimic, sunt doar eu, un amărȃt. Te rog, te rog nu-mi face rău. Răspunse băiatul, pierdut intr-o frică atȃt de familiară şi atȃt de mult urȃta de el.
-Stai copile, uităte la mine, sunt doar un biet copac, la apusul vieţii. Nu pot să te alerg, sau să te ating darăminte să-ţi fac rău, dimpotrivă vreau să te ajut. Deziluzia şi teama ta m-au atras căci oameni ca tine sunt rari; calzi şi onesti dar mult prea inocenţi pentru jungla spre care te indrepţi. Ascultă la mine, căci nu cu uşurinţă am ajuns să supravieţuiesc 100 de ani şi incă mai pot cȃţiva anişori mai mici să rezist. Tu vrei să fugi, de trecut, de toate persoanele care ţi-au făcut rău, de ea, cea malefică care ţi-a sfȃşiat inima şi ţi-a lăsat in schimb un gol ce de multe ori te impiedică să te aproprii de altcineva. Nu? Am dreptate. Acesta este motivul pentru care timp de trei ani te-ai izolat pe o insulă pustie in interiorul minţii tale şi zilnic te-ai hrănit cu iluzii ce iţi spuneau că totul va veni de sine odată. Dragul meu, te-ai amăgit cu o otravă puerilă dar mă bucur că te-ai trezit. Apropo sper că ţi-a plăcut visul pe care bunul meu prieten, vȃntul de mai ţi l-a adus cu drag ieri seară. Si cred că... dar nu işi termină bătrȃnul propoziţia căci fusese intrerupt de curiozitatea tȃnărului.
- Dar cine eşti? Ce eşti? Eu nu pot găsi nici o explicaţie logică pentru prezenţa ta sau pentru simplul fapt că vorbeşti cu mine. Te rog explică-mi totul, timp am, iar adevărul grăit de tine pȃnă in acest moment mă intrigă. Ii spune Remi impunătorului arţar ce parcă işi strȃngea frunzele şi se pregatea să il ilumineze pe mai simplul său interlocutor uman.
- Deci inceputul este scris in legendă şi arde călduţ chiar in tine, deşi nu ştii...” 

Intelepciunea de a asculta

Comentarii

  1. O creatie delicata ce supravietuieste tendintelor conservatoare ale textelor sumbre prezente in mentalitatea creativa a tinerilor.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Open your mind!

Postări populare de pe acest blog

Maturitate

EGO