Gradina demonilor orbi
Gradina demonilor orbi In coltul vrajilor apuse sta ura renascuta, Cu frica sumelor demente; diavolii canta, Despre soborul suferintei, rece si fulguita, De durere sufocata in chinul umbrelor vii. Un mic si intunecat adept al noptii, Paseste-n mazga Mortii-rasare si subit, Isi drege pulsul vocii urland pustiului, Dezamagirea stransa de-a lungul vietii. -De ce tu vid al cariei impulsiv-sobre, Sa vii azi, intr-o mocirla sufleteasca, Luandu-mi sangele din ochi, si-n lene, Lasand in loc, un put de vise inecate? O liniste, cu miros de rautate crunta, Suprima glasul vapaii de Iad regurgitata, Si intr-o clipa uitata, aprinde Focul-Abate, Dezvirginand altarul promisiunilor desarte.