Whispers in the dark

Scrisoarea a II a catre Iubire Pare a fi un vis angelic cānd pierdut, In ochii tāi, prin parcul mut, Mi-am regăsit intr-o inimă ce bate, Glasul cu liniştea făr’ de amărăciune. Suierul frunzelor ruginii se aude-n şoapte, Si cu braţe armonioase notele ajungeau, Acolo sus, alunecānd printre vii stele Călătoare spre un sărut şi-o dezmierdare. Copilăria amurgurilor de crudă aramă, Pulsa in depărtări, miloasă rătăcire, Dar intr-un zāmbet curtat de-o imbrăţişare, Totul se lumina, vibrānd a fericire. Intr-un pārāu de clipe vag amorţite, Mă culcasem lāngă chipul tău dulce, Iar te iubeam, fără echivoc sau teamă, Si te-aş fi furat sibilă domnişoară, Cu gānd de fericire eternă. Sărut de miere sublimă-n dulceaţă, Gustaţi-aş miezul inimii tale vastă, Si-n orizontul nopţii fără pic de ceaţă, Să mă dezmirezi la pieptul tău alene... Odaia iubirii e nelocuită, doar ştii, Ferecata incuietoare nu se va deschide, Altei flori dezvelite de inhibiţ...

Totemul dragostei Un fulg de somn atarna de-o lacrima, Lumina nu indraznea sa-l atinga, Caci devenea complice la crima, Aceea de a iubi, nespuns fara cuvinte. Domnisori de praf, ascunsi spectatori, Aplaudau, gestul nefiintat, supletea blanda: De a marca geneza dragostei, doua vieti, Nascute lin pentru a fi mereu impreuna. Divinul mangaia “incaierarea” dulce, A celor neintelese, dar profund culese, De spiritul imbratisat cu buzele inflacarate, Ce-si disputau casa, pasiunea convietuirii. Nemarginita dragoste, o infinita dezmierdare, Se arata la coltul gurii, la pulsul inimii, Scriind pe tabla stelara adevarul existentei, “Deschide ochii, saruta-ma intens, cere-mi Ceea ce sunt, iti raspunde printr-un etern, Te iubesc…”  cu drag.