Whispers in the dark

Pe-o banca din Copou Taceri stridente, manunchi de durere, Trotuare inghetate in vid de miez de noapte, Rebele ganduri fara drum, Mi-amintesc de pasii candva ursiti spre tine. Priviri strafulgeri, gonite de amintiri, Plutesc pe nori pufosi, uitati in nemurire Si uite iar cum sufletul stingher, Apune-n nebuloase zari. Turlele trecutului bat cu amaraciune, Furia se scalda-n cenusa iubirii, Ce s-a dus precum zglobii monezi, In beciul strazilor atat de pustii. Sa mai vii? Se duc clipele trosnind a tine, Deasupra zidurilor daramate, ochilor arsi De vise-promisiuni si sarutari-amante. Despleteste-mi ferestrele de pe trotuarele In care te priveam, iubeam si pretuiam; Da drumul ploapelor ce noaptea adorm Cu lacuri de sare drept unica companie! Taceri, tacut-am ore, zile de vantul rece Prin suier delirant in cruda noapte, Usor ma intreba: Cand ai de gand sa incepi sa traiesti? 

De ce te iubesc? Sunt momente ce aduc vietii omagiu si sunt clipe in care totul devine liber in esenta si spirit. Cu umilinta recunosc ca dragostea este prezenta in orice minut in care ofer lumii o mica frantura din ceea ce sunt. Furie, dezamagire, duiosie, compasiune toate isi au geneza in acest fir de aur divin numit iubire. Citeam cu atentie „Darul iubirii” de Kahlil Gibran si nu puteam sa nu opresc mintea in a fugi spre tine. Un echilibru al sufletului ce nici acum, dupa aceste zile singuratice nu mi-l explic dar ma bucur ca exista. Te iubesc, apoi cum sa nu fiu cuprins de acest val de emotii si sentimente nobile cand de fiecare data cand ies la plimbare tot ce vad sunt ochii, buzele si surasul tau luminandu-mi pasii. Sunt cuprins atunci cand te „ating” printr-un mesaj sau simpla conversatie, chiar atat de banala precum cele pe care le purtam, de o lumina imbogatita de pasiune si afectiune care desi ma intristeaza in acelasi timp ma energizeaza. Sarutul candva impartasit su...

Iubirea in bule de aer rece II Simtim uneori cum viorile ascunse ale gingasiei vietii sechestreaza din departari sublimul dragostei care se apropie cu drag si pe neasteptate de sufletele noastre. Pasim, astfel, cu incredere pe nisipul prezentului, gandindu-ne ca urmatorul val aduce linistea de care avem nevoie. Desi suntem in aval, unde dormiteaza milenar multe pietre reci care ne pot taia, trebuie sa uitam de ele si sa ne bucuram de caldura Soarelui protector cu ochii inchisi grijilor, problemelor. Cu o mangaiere si un sarut furat cu pasiune intensa la lumina stelelor clarvazatoare, ne transformam fiinta in esenta pelerina a Universului darnic. Drumul destinat noua, pare a-si acoperi praful facand loc crinilor de primavara sub cantecul duios al salciei, eterna colectionara de lacrimi felurite. Cu picioarele golase, argila pamantului ne alinta simturile ducandu-ne inspre un trecut mai simplu, rustic dar invaluit de zambete si gesturi tandre. Si asa, pierduti in visele efemere ale...