Whispers in the dark

Unde-mi e ști? In zorii soarelui-răsare, Albastru in fină culoare, Stau pe ţărmul speranţelor, Cu-o iubire, dragă-n braţe. Privesc in largul mării, Imbrăţișez cu ochii fiece val, Gāndindu-mă la taina vieţii; Cu patimă de a iubi, Surāsul domniţei Florilor de mai. “Vino! Te-aștept aici, Unde ingerii nu pleacă, Şi Raiul inimi descāntă. Vino! Te simt aici, Unde sufletul doarme, Şi visele respiră a tine. Vino! Te rog aici, In al meu drag te iubesc, Unde tot, indrăznesc A spune, e imbrăcat in bine. Doar vino!” Strigam cerului instelat, Şi celor din depărtări, Ca dragostea unui băiat, Să ajungă la tine; Mereu o candelă a liniștii Sufletești arzānd ușor, Acolo unde pășești, Clădești, visezi, iubești… because i love you

Aici/Acolo Temător aici s-a construit durerea, Cu mii de lacrimi ce curg la vale, Doar fără tine, totul pare făr’ de scăpare, Devenind taina suferinţei milenare. Ferice, acolo se simte bucuria, Cu trandafiri furaţi din basme albe, Doar tu respiri printre troienele Inimilor curate, zāmbete ce iubesc. Pe alocuri, aici, murmurul izvorului Trist dar uneori senin, suspină dor, Agaţă pe fiecare stea dorinţe-n zbor, Rugăminţi ce aparţin indrăgostitului. Flori şoptite intens acolo, ce frumos, Sufletul tău să fie imbrăţişat devreme, De Sus, de o colecţie de māngāieri alese, Meriţi, doar eşti Răsăritul oricărui Apus. Look, feel and touch

De duh, nimic Sub picaturile somnambule ale ochilor, Deschid cartea sufletului machiat, In culori de plastic, groapa Zorilor, Si vad, cu ochii inimii destinul furat. Visele se leagana cu sperantele sublim, Impinse de vantul racoritor,  ce oroare! Cerul dispare, Soarele se supune lin, Iadului de inox, cazanul frantelor ore. Timbrul vocii rasare-n lucide regrete, Si cum dezamagirea creste, inima piere, Ascunsa intr-un morman de cadavre, Rupte din basme-cosmar fara poveste. O noua zi, cu multe zambete false, Respira in corzi de vioara angelica, Si de pe piscul siguratatii far’ de lumina, Privesc jos, te simt intr-o nemuritoare Iubire si sar, prinde-ma! De nu, mor in agonie...

Totemul dragostei Un fulg de somn atarna de-o lacrima, Lumina nu indraznea sa-l atinga, Caci devenea complice la crima, Aceea de a iubi, nespuns fara cuvinte. Domnisori de praf, ascunsi spectatori, Aplaudau, gestul nefiintat, supletea blanda: De a marca geneza dragostei, doua vieti, Nascute lin pentru a fi mereu impreuna. Divinul mangaia “incaierarea” dulce, A celor neintelese, dar profund culese, De spiritul imbratisat cu buzele inflacarate, Ce-si disputau casa, pasiunea convietuirii. Nemarginita dragoste, o infinita dezmierdare, Se arata la coltul gurii, la pulsul inimii, Scriind pe tabla stelara adevarul existentei, “Deschide ochii, saruta-ma intens, cere-mi Ceea ce sunt, iti raspunde printr-un etern, Te iubesc…”  cu drag.