Whispers in the dark

Da-mi voie Da-mi voie sa te cunosc, Sa te ating, Si sa-ti soptesc, Despre iubire. Da-mi voie sa te inteleg, Sa te aduc, aproape. Da-mi voie sa-ti spun povesti, Tandre povesti, Despre noi doi, A buzelor placere. Da-mi voie sa te alint, Sa te cuprind, Cu sufletul si inima. Da-mi voie sa te iubesc, O zi si-o viata. Da-mi orele inapoi, Ca sa-ti aduc, o vesnicie, Si-n cumpana de amor, Sa-ti amintesc iubire, A mainilor avere. Da-mi voie sa adorm usor, La pieptul tau, sub clar de Luna; Si-n timpul ursit de dor, Sa-ti tot soptesc, Cat de frumoasa-mi esti. 

Fara tine Fara tine viata mea se scurge fara sens, Precum un tren gol si uitat, Ce bate sina-n lung si-n lat. Ma scurg in paginile rupte, Cladind cu lacrimi vechi ruine, Rapus de timp, atins de durere, Adorm in urletul apus. Fara tine mainile-mi cad lovite, De boala dragostei pierdute, Si nu-i un leac care sa-l vars, In sufletul furat de soarta. Fara tine orasul a devenit o morga, Cu zambete ingropate si mii de zombii. Pierdut, ma poticnesc prin ei, Si nu gasesc drumul spre bine. Fara tine, dispare fara urma, Persoana ce eram candva, Devin o umbra, simpla bruta, Morman de oase si cuvinte. 

            Huzun Ma intreb in seri-furtuna, Cum de mi-am sudat destinul, Pe-o iubire atat de aspra? Si de-o fi sa stiu vreodata, De ce am fost uitat in ploaie, Fericit voi pune capat, Vietii mele de nebun. Timbre-n crude catastrofe, Ma arata drept un trantor, Calator prin vai de dor, Lipsit de vreun viitor. Si chiar de or avea dreptate, Raul care ma-nconjoara, Fie se va disipi, Ori ma va lovi in graba. Alungat in nude apusuri, Injosit la stadiul rama, Voi ramane far’ de teama, Cand moartea ma va izbi. Uite-mi gandurile Doamne, Halal viata mi-ai adus, Rastignit pe-o veche piatra, Ce arata a inima. Chiar de nimanui nu-i pasa, Ochii mici, picioare rupte, Ma voi scufunda in noapte, Devenind nimicul ei. (Dusmanu Ionut)