Sub iubirea divina


     Gandul iubirii  

     O, dulce drag stăpȃn al viselor ce mă testezi la fiecare pas, arată-mi versul cel perfect fără de care nu pot arunca vraja delirantă asupra dragostei ce mă supune la urzirea viciilor. In brutăria vieţii căldura efemeră a iubirii bate timid in inimile celor care au curajul să-i răspundă. Tristeţea şi calvarul sufletului chinuit de cicatriciile unei vechi şi adormite contemplări pare că işi pierde din intensitate cȃnd este inconjurată de simplitatea sentimentului etern iubirea. O, ce subiect, ce cumul calm de stări mă cuprind cȃnd valul stigmatizat al plăcerii unui pierdut timp se arată in chipurile trecătoare ale unor drage suple siluete. Lumina pare să devină compania perfectă a atemporalităţii durerii de a fi iubit candva şi de a iubi in viitor. Ce dualitate magnifică, ce grotesc admirabil spectacol cȃnd colţii ascuţiţi ai dragostei sfȃşȃie conservatorimul unei reţineri fără casă. Mă arunc intr-o prăpastie nouă a iluziilor căci motivaţia curentă trezeşte dragonul intemniţat demult adȃnc, păzit de mireasma unei noi perspective. Ce scurtă inocenţă se vede in depărtările destinului... In paşii ce se aproprie umbrele luminii par să evadeze, să ia forme demne de spiritualitatea celor fără nume. Iubirea, un paroxism debil cu sacrificii perfide descoperă metode de a se reinventa, repromova in rȃndul „orbilor” contemporani mie. Un ajustare care mă bucură insă mă şi sperie căci spaima implicaţiilor unei invazii adevărate a acestui sentiment pare să nu aibă in faţă mijloace definitive de apărare. Sub spectrul naivităţii şi captiviti de pioşenia unui vag delir, dragostea persistă, traieşte, supravieţuieşte in strȃnsă legătură cu eternul suflet. O, tu soldat al esenţei pure ce mă uneşti cu geneza tuturor, derogă un artefact de ieri să regenereze rănile pierduţilor de mȃine. 

Simbioza focului divin

Lumina de veacuri coboară acum. Işi caută fii căzuţi in păcat. Cu dragoste pură le imbrăţişează sufletele şi fără putere le indreaptă minţile. Un calm perpetuu şi o cină in „familie” surprinde intunericul şi frigul răului. Ce timp al iubirii, al sacrifiului etern, fără de care omul... in Abis s-ar intoarce. Fără cuvinte depline sau vorbe in şoapte, vremea divină luminează tot cerul. Ma bucur să simt cum inima imi plȃnge, să inţeleg puterea de sus pur venită. In greul de zi, recurent in gȃndurile noastre trecerea spre lumină pare mai grea decȃt oricȃnd. Minciuni şi iluzii, atent creionate par să suspine cȃnd divinul apare. Fulgerele aşteptării par să trezească in om, măcar pentru o clipă iubirea de ceilalţi fără de sine. Mesaje pierdute, sau prost reformulte par să sȃngereze in apusul zilei etern sfinte. Iubind şi iubiţi iar crucea vieţii va fi mai uşoară, timiditatea de ieri va fi curajul de mȃine. Sfȃntul de noi şi demonul din adȃncuri, in pacea din lumină vor purta intre ei docile cuvinte. Un teren al iubirii şi al transcendentalului va fi pentru o noapte drumul spre viaţa de mȃine. Cu drag şi multă căldură vă doresc vouă un Paşte Fericit.  Hristos, Domnul a inviat...


Postări populare de pe acest blog

Ascultă-mi vocea

Smile

Frunza de artar, partea a II a