Strain de mine, de tine, de tot

Strain de mine, de tine, de tot

O nelinistita umbra imi sopteste zilnic secrete efemere, trecute si moralmente dezgustator de triste. Ignorandu-le incep sa particip, fara voia mea, la un joc perfid intre constiinta subreda care inca mai are puterea sa tina in frau „orgiile” gandurilor salbatice ce rezida in capul meu si dorinta nestavilita de a pune aceste pasionale patimi in aplicare. Paranoia pare ca devine aliatul meu cand societatea ma cheama fara atentionare sa ii acord cateva reactii (etern vigilente) despre un delirant „Ce mai faci?” sau arhi-demodatul „Cum te mai simti?” Rusine lor, mila mie, care indura gesturi de pura curtoazie in loc sa ma pierd in improvizatie creativ locomotorie care sa imi astearna patosul departe de terestrul „paradis” in care vietuiesc cu mica sau mare placere. Totusi trebuie sa recunosc ca sunt magulit de creatia divinitatii cea mai de pret, femeia. O indiscretie zilnica acompaniata de un zambet fals, fortat transforma aceasta faptura „traditional” insiduoasa sa recompenseze barbatul cu simpla ei prezenta. Evident ca vorbesc despre acele exemplare care au grija atat de aspectul fizic dar si intelectual, deoarece animalele de curte nu merita mentionate nici macar in treacat. Sunt lucruri sfinte de care nu trebuie sa ne legam iar unul dintre acestea este respectarea integritatii moral-sentimentale a calauzelor obsesiv nemultumite de propria identitate si (mai mereu)de propriul dezgustator aspect. Otrava lor este letala. Nu as indrazni nici macar sa glumesc. Absolutul injosirii proprii de a accepta contemplarea caracteristicilor corporale ale unor fapturi divine, survine in urma unei boli incurabile (cel putin pentru o perioada) infatuarea emotionala vizavi de o tanara supla „gazela” care prezinta perspective promitatoare. Nu vorbesc in termenii iubirii neconditionate, presarata cu o doza unica si atipica mie de romantism gratuit si inepuizabil, nu. Disturbarea linistii interioare si sufocarea morala din partea unui alter-ego personal egoist si in ultimul rand stupid, vine simplu dintr-o dorinta. 

Voluptate indiscutabila

 

O fragmentare sentimentala bazata pe vizitele intense ale mintii asupra „purtatorului” feminin, conditioneaza intr-o oarecare  masura instinctul de posedare ce ma jupuie de fiecare fibra si celula a inchisorii corporale prezente. Simt cum fosila pune stapanire pe o harta ce nu poate aduce o comoara nebanuita ci doar una irationala de care am nevoie, izvorul nesecat al placerii efemere. Un fara scrupule apetit si un delicat inalterabil vis deconstruieste fiecare gest, gand, cuvant pe care „prada” o face. De o vulgaritate verbal-violenta fara precedent, ma arunc intr-o liniste meditativa, o carcera interioara intunecata in care umbra persista in soaptele si „invataturile” ei. Totusi, de ce aceasta legatura intre „dorinta pur animalica” si abisul interior strict intim, si atat de vag conceptualizat. Sunt doua stari irationale, pur instinctive si fara loc de orice sens al controlului uman. Fascinatie duplicitara la nivel individual dar etern responsabila pentru terorizarea morala a unei importante parti a vietii fiecaruia dintre noi. Uni (handralai sau animalele de curte) au nevoie de o anume substanta pentru a se bucura de comfortul uneia dintre aceste doua stari si cu finalitatiile pe care ele cu mandrie le implica. Totusi exercitiul meu, caci fiind detasat de restul „lor”, presupune o conexiune permanenta cu constiinta si traumatismele morale pe care acesta incearca sa le ascunda fata de posesor. Greu, dar foarte greu exercitiu... Legaturile pure cu interiorul sunt dificil de stabilit necesitand o stare de calm si detasare completa de tot ceea ce inseamna grijile lumii cotidiene. Vidul de multe ori iese invingator, avand bunul simt de a ma lasa sa incerc cat mai des si cat mai mult. Obsesia ramane, profunda dorinta momentan este conducatorul vasului ce aluneca incet dar sigur spre o bucata mare de gheata, formata din cruda si brutala realitate.